Web Analytics

Costești: Prejudiciu bugetului de stat în sumă de aproape 340.000 de lei

de | 18.06.2021 16:27 | Actualitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de producere de produse accizabile care intra sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, faptă prevăzută de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal și de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, faptă prevăzută de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.

 

Citește și Pitești: Dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor

 

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iunie – septembrie 2020, un bărbat de 62 de ani, din orașul Costești, ar fi produs și deținut, în afara antrepozitului fiscal, cantitatea de peste 2 kg de tutun mărunțit, aproximativ 800 de tuburi de țigarete umplute cu tutun și 600 kg tutun frunză, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de aproape 340.000 de lei.

Reamintim că la data de 29.09.2020, pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate mai multe produse din tutun și a fost identificată o cultură de tutun.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale celui în cauză.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii