Corvinul Hunedoara a reușit să câștige Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul Galați la loviturile de departajare. Este primul trofeu din istoria clubului hunedorean.
Oțelul Galați a condus de două ori în finala de la Sibiu, însă de fiecare dată echipa lui Florin Maxim a reușit să egaleze. Meciul a mers la loviturile de departajare, acolo unde Corvinul a avut mai mult ”sânge rege” și a câștigat cu 3-2. Este pentru prima oară din 1975 când o echipă din liga secundă câştigă Cupa României.
Citește și: Simona Halep s-a retras de la Trofeul Clarins după un set și jumătate
Pe Stadionul Municipal din Sibiu cei care au deschis scorul au fost gălăţenii, în minutul 27, prin lovitura liberă executată perfect de Rusevic, la colţul lung. Marius Coman a egalat pentru divizionara secundă Corvinul în minutul 39. În partea secundă, arbitrul Marcel Bîrsan a dictat penalti pentru un fault în careu asupra lui Bodişteanu şi Rusevic a transformat în minutul 58. Răzvan Tănasă, abia intrat pe teren, a ratat în minutul 68 şi Antoniu Manolache a egalat cu un şut din marginea careului şapte minute mai târziu.
Pe final hunedorenii au atacat poarta lui Pap şi au trecut pe lângă gol, dominând ultima parte a reprizei secunde, însă cum scorul a fost egal şi după cele 12 minute de prelungire, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri, care au trecut însă fără gol şi finala Cupei României a fost decisă de loviturile de departajare.
Citește și: Preotul din Argeș ucis de un tânăr de 18 ani fără permis a lăsat în urmă o soție și doi copii
Cisotti a deschis seria penaltiurilor şi a înscris, iar Eduard Pap a apărat lovitura lui Marius Coman. Lefter a scos şi el şutul lui Gaitan, apoi Manolache a egalat pentru Corvinul, 1-1. Lefter a parat şi şutul lui Lameira, Antonio Bradu a înscris pentru Corvinul, care avea 2-1. Ghiocel a trimis peste poartă însă Eduard Pap a respins şutul lui Pîrvulescu. Miguel Silva a executat calm şi a egalat la 2, însă Herghelegiu a înscris simplu şi Corvinul a câştigat prima Cupă a României din palmares.
Comentariu *Neagoe,Gentea si restul coloanelor de la FC ARGENTEA.va da Corbi ul cu terenul în cap,sezo ul următor,daca nu luati masuri.Pana acum,va doare în c.r.Prmarul freacă trasee de autobuz,Neagoe,dispărut.Pana la urma,vine Dani Coman,ca a trecut finala de cupa.??!!????