Web Analytics

articol scris luni, 06 februarie 2023

Corul Madrigal anunţă Turneul naţional de Paşte „Săptămâna Patimilor” 2023

Corul Madrigal

Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" va susţine Turneul naţional de Paşte "Săptămâna Patimilor" în perioada 29 martie - 13 aprilie, în 8 oraşe din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, cele 9 Spectacole Extraordinare "Săptămâna Patimilor", dirijate de Anna Ungureanu, dirijor principal şi Cezar Verlan, dirijor secund, vor avea loc la Bacău, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea şi Bucureşti şi îi vor avea ca invitaţi pe tinerii actori Corneliu şi Pavel Ulici. Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii va fi marcată şi de corurile de copii ale Programului Naţional Cantus Mundi din fiecare oraş, care vor cânta alături de Corul Madrigal, în cadrul unor momente extrem de emoţionante.

Citeste si: Principele Nicolae al României vine în vizită la Câmpulung

"Spectacolul Extraordinar «Săptămâna Patimilor» prezintă spectatorilor o retrospectivă a ultimei săptămâni din viaţa lui Isus. De la bucurie şi viaţă, la agonie şi apoi la extaz, de la lumină, la întuneric şi iar la lumină, spectacolul introduce publicul într-o avalanşă de emoţii. Aşteptăm la eveniment 8.000 de persoane din toată ţara şi ne bucurăm, din nou, că putem fi prezenţi cu Madrigalul în locuri în care nu am mai ajuns de mult timp"- a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" şi regizorul spectacolului.

Programul Turneului naţional "Săptămâna Patimilor":

• 29 martie, ora 19:00 - BACĂU, Sala "Radu Beligan"

• 1 aprilie, ora 19:00 - IAŞI, Opera Naţională Română

• 3 aprilie, ora 19:00 - TÂRGU MUREŞ, Palatul Culturii

• 4 aprilie, ora 19:00 - BRAŞOV, Teatrul "Sică Alexandrescu"

• 6 aprilie, ora 19:00 - SIBIU, Centrul Cultural "Ion Besoiu"

• 8 aprilie, ora 19:00 - CLUJ-NAPOCA, Teatrul Maghiar de Stat

• 9 aprilie, ora 19:00 - CLUJ-NAPOCA, Teatrul Maghiar de Stat

• 11 aprilie, ora 19:00 - ORADEA, Teatrul "Regina Maria"

• 13 aprilie, ora 19:00 - BUCUREŞTI, Sala Palatului

Structurat ca o propunere de introspecţie şi de redescoperire prin sunet a înţelesurilor universale ale Săptămânii Mari, repertoriul Corului Madrigal invită publicul să întâmpine Paştele cu o serie de 13 compoziţii de factură spirituală, româneşti şi universale. În program se regăsesc lucrări semnate de Anton Pann, Gheorghe Cucu, Gheorghe Danga, precum şi de Wolfgang Amadeus Mozart, Krzystof Penderecki sau Christopher Tin. Spectacolul este completat prin scenografie şi imagine, dar şi prin texte sacre din Evangheliile Noului Testament, aduse pe scenă de Corneliu şi Pavel Ulici.

Regia şi scenariul Spectacolului Extraordinar de Paşte "Săptămâna Patimilor" sunt semnate de Emil Pantelimon, scenografia aparţine lui Vladimir Turturica, designul de lumini este creat de Alin Popa, iar regia de sunet este coordonată de Gabriel Scîrlet.

Citeste si: Dan Șucu intră şi pe piața media. Uite ce preia şi cât îl costă

Turneul de Paşte se înscrie în programul aniversar "MADRIGAL 60", care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se vor desfăşura pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelenţă în muzică şi diplomaţie prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanţei artistice naţionale, dar şi al relevanţei culturale şi de imagine a României în lume, se menţionează în comunicat.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete