Web Analytics
scris miercuri, 15.06.2016

Cornel Ionică: „Sper în continuare într-o colaborare cu Tudor Pendiuc”

În cadrul conferinţei săptămânale de presă a Primăriei Piteşti, primarul ales Cornel Ionică a comentat acuzaţiile de fraudă electorală formulate de fostul primar Tudor Pendiuc. Ionică a declarat că, din punctul său de vedere, acuzaţiile sunt nefondate, dar şi că speră în continuare într-o colaborare cu Tudor Pendiuc. „Spun sincer, nu mi-am dorit să am o campanie vizavi de Tudor Pendiuc. Am avut o colaborare foarte bună. Sper în continuare într-o colaborare. Nu sunt supărat. Ne-am respectat foarte mult. I-am fost devotat şi dumnealui şi partidului şi cauzei, adică administraţiei. A făcut foarte multe în Piteşti, e un om ştiut, respectat. Dar nu sunt de acord deloc cu cele afirmate că cineva şi-ar fi permis sau s-ar fi gândit să fure voturi sau să influenţeze decizia electoratului sub nicio formă. Din punctul meu de vedere sunt nefondate aceste acuze. Spun ferm. Toată presa a stat la sediul PSD de pe la ora 9 până la unu noaptea şi fiecare buletin, fiecare proces verbal l-am analizat, aşa cum a venit din secţiile de votare. Le-am luat ca atare. Nu a dat nimeni niciun telefon şi nici nu aveam cui să dăm telefon ca să modifice datele de pe procesul verbal. Eu, dacă eram în secţia de votare, n-aş fi lăsat să-mi iau un vot de la PSD nici în ruptul capului. Cum nici alţi membri ai partidelor prezenţi în secţia de votare, în faţa cărora s-au numărat buletinele de vot şi s-a consemnat de către preşedinte şi vicepreşedinte în procesul verbal întocmai cu realitatea. Toţi au văzut şi toţi şi-au păzit formaţiunea din care veneau pentru a se respecta realitatea în funcţie de opţiunile electoratului. Nimeni nu şi-ar fi permis să taie pe cineva, să adauge sau să facă vreun târg acolo. Şi mai mult decât atât nu există în nici măcar unul dintre procesele verbale vreo însemnare a vreunui partid că s-a fraudat sau nu s-a numărat corect”, a declarat Cornal Ionică, primarul ales al Piteştiului.

Cornel Ionică: „Sper în continuare într-o colaborare cu Tudor Pendiuc”

I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...