Avea doar 32 de ani. În noaptea de 4 spre 5 martie 1975, a fost ucis la München, de un necunoscut. Majoritatea crede că a fost brațul lung al Securității. Nu sunt dovezi. Încă. În ciuda cluburilor ce i-au fost dedicate, a fanilor ce au căutat dovezi. Toți, dar toți, sunt „încurcați” în mărturiile mamei sale, care a reușit să-i aducă în țară cadravul. „Marxitul” (tatăl, ziarist important la „Secera și ciocanul”) și-a făcut datoria.
Cornel Chiriac a făcut liceul la Pitești și în 1966 a absolvit Institutul Pedagogic, secția Filologie, din Pitești. Nu a dorit mai mult, fiind, din liceu, acaparat de jazz. Facultatea a urmat-o, probabil, la insistențele tatălui său, „Marxistul”, ca și încadrarea la Radio, datorită tatălui său de la „Secera și ciocanul” din Pitești. Tatăl marxist, el rebel. Oricâți fani va fi având, e părerea noastră.
Și acum are unul la Pitești, înrăit, Gabriel Cazan, cel care vrea o statuie a lui Cornel Chiriac, cel mai de seamă om de radio din Pitești. Locul de bază, în Centru, la Pitești. Nu crucea lui Milea, cel care a TRAS în popor. Iar la revoluție, ne mândrim cu Jaga în frunte, un acel ce nu a fost „revoluționar”, că armata era ocupată să tragă în plin în Timișoara și București. Oricum, și acum, cum arată dr. în istorie Carnel Carp, se numește, OFICIAL, „Piața „Lenin”. Nu există act pentru Piața „Milea”.
Și sper că Gabriel Cazan, cum a promis public, să-i ridice, la 50 de ani de la moarte, o statuie în Piața „Cornel Chiriac”, dacă tot nu se găsește un alt nume potrivit.
De știut, după completarea formalităţilor, a venit la München la sfârşitul lui mai 1969. Curând după aceea, undele hertziene purtau spre România şi în lumea largă unul dintre cele mai bune programe din lume de muzică populară modernă.
La început, Cornel a simţit nevoia să-şi reverse năduful şi, folosind un limbaj prea elegant, s-a răfuit cu cei care nu-l lăsaseră să-şi facă meseria la el acasă, care îl siliseră s-o apuce pe drumul pribegiei. Cum spunea Noel Bernard, nu am fi vrut ca acest tânăr de o sensibilitate cu totul deosebită să aibă impresia că a fugit de o cenzură în România ca să dea de o altă cenzură la München. Încetul cu încetul şi-a dat seama că nu politica, ci muzica era menirea, vocaţia lui. Într-o perioadă scurtă, a devenit idolul unei mari părţi a tineretului din ţară. Dar nu numai din România. Primea scrisori din Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Olanda, Anglia, Italia şi din multe alte ţări. Tineri care nu înţelegeau o boabă românească erau entuziasmaţi de muzica pe care o prezenta, şi scriau spunîndu-i că nicăieri în altă parte nu puteau asculta un program atât de bun.
Şi totuşi, deşi avea nenumăraţi prieteni pretutindeni, şi mai ales în România, deşi primea mii de scrisori de la tineri care aproape invariabil îşi începeau rândurile scriind: „Dragă Cornele, aş vrea să mă număr printre prietenii tăi”.
Cornel se simţea singur. Un băiat singur de care nimănui nu-i păsa. Cornel nu se putea împăca cu gândul că sute de mii, dacă nu milioane de tineri din România îl adorau, în timp ce aici la München era un oarecare. Încerca să găsească un surogat. Aduna la el acasă pe cine vrei şi pe cine nu vrei încercând să aprindă un mic foc de căldură şi prietenie. Pierdea zilele si multe nopti într-o continuă căutare, sfâşiat de o neliniste care nu se astâmpăra. Câteodată își găsea refugiul într-o sticlă de vin. În profesiunea lui, Cornel era un model de conștioncizitate. Nimeni nu punea mai multă pasiune în munca lui decât el. Programele lui erau rezultatul unui studiu intens al avalanșei de discuri noi care-l copleșeau în fiecare săptămână.
Dar Cornel nu se mulțumea doar așa cum o fac mulți disc-jockey să asculte muzica. Pentru el, cel puţin la fel de important ca muzica, a fost întotdeauna fenomenul social, revolta şi nemulțumirile din care țâșneau aceste cântece și care erau perfect oglindite adeseori în textele folosite. Cornel era, după cum știți, o enciclopedie a muzicii populare moderne, unul dintre cei mai buni cunoscători ai ei. Un om care o înțelegea perfect, fiindcă îi înțelegea rădăcinile, știa de unde vine, îi împărtășea setea după libertate și pace, oroarea de război și brutalitate. Visul unei lumi mai bune. „Vino, Iisuse, pe pământ. N-ai să crezi ce-ai să vezi aici.”
În seara de 4 martie, Cornel a fost apucat din nou de acel val de neliniște despre care vorbeam la început. A înregistrat la radio o serie de programe și pe la 7 seara a ieșit în oraş. Muncise mult pregătind muzica pentru o premieră mondială a unei piese de Mrozek pe care Vlad Mugur o pune în scenă la Teatrul Municipal din Constanța. Și-a vizitat pe rând toți prietenii apropiați, a trecut printr-o serie întreagă de localuri, unele ținute de români, localuri pe care le frecventa mai des.
Nu mult înainte de miezul nopții, s-a întâlnit într-un local cu tânărul Mario Gropp în vârsta de 17 ani și a băut un pahar cu vin împreună cu el într-un local din Schwabing, cartierul artistic al München-ului. A ieșit din local împreună cu Mario Gropp aproape de miezul nopții. Scurt timp după ora 1 noaptea, o studentă care se ducea acasă l-a descoperit înjunghiat în piept, zăcând mort lângă Mercedes-ul lui, parcat într-un colț al orașului. Din portofelul lui lipseau o mie și ceva de mărci pe care le ridicase de la bancă în aceeași zi.
Poliția l-a arestat pe Mario Gropp, bănuit de a-l fi asasinat pe Cornel Chiriac. Mario Gropp, deși doar în vârstă de 17 ani, avea un cazier judiciar la poliția din München. Era cunoscut ca un tânăr violent, fără domiciliu și fără slujbă. A fost eliberat, din lipsă de probe.
Așa s-a terminat scurta traiectorie lumească a cometei Chiriac, stinsă cu mult înainte de vreme…
A fost cel mai cunoscut om de radio din Pitești. Poate ar merita făcut Cetățean de Onoare post-mortem. Dispunem de certificatul lui de deces german…
Citește și Suporterii FC Argeş participă gratuit la concertele Filarmonicii Piteşti
Citește și Rostirea lui Calinic. Catehism filosofic”, un ghid moral şi intelectual
0 Comentarii