Web Analytics
scris sâmbătă, 29.07.2017

Coreeni răniţi într-un accident rutier produs în nordul Piteştiului

smurd 42Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier produs în nordul Piteştiului.

Coreeni răniţi într-un accident rutier produs în nordul Piteştiului

Două autoturisme, un Toyota Avensis şi un Duster, au intrat în coliziune, în zona Universităţii „Constantin Brâncoveanu”. Din primele informaţii, accidentul se datorează şoferului autoturismului Toyota Avensis, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Moşoaia. Acesta se deplasa din direcţia Nord spre Centru şi s-a încadrat brusc să facă stânga, spre Universitatea Brâncoveanu. Nu a acordat prioritate şi s-a ciocnit cu un Duster, condus de un tânăr de 20 de ani din Piteşti, care circula regulamentar, din Centru către zona de Nord.
În accident au fost răniţi cei trei pasageri din Duster, un român şi doi cetăţeni coreeni. La faţa locului a ajuns un echipaj cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. Victimelor li s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului, fiind transportate ulterior la Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...