O seară care trebuia să fie dedicată distracției s-a transformat într-o tragedie la un ștrand din Iași. Un copil în vârstă de doar 5 ani a ajuns în stare critică la spital, după ce s-a înecat.

Potrivit primelor informații, micuțul se afla la ștrand fără părinți. Acesta ar fi venit însoțit de un grup de persoane, majoritatea adolescenți. La un moment dat, copilul a ajuns sub apă, iar cei care se aflau în apropiere au observat situația și au cerut ajutor.
Primul care a intervenit a fost salvamarul aflat de serviciu. Acesta l-a scos rapid pe copil din bazin și a început imediat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.
La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD, care a continuat intervenția pentru stabilizarea copilului. După minute tensionate, medicii au reușit să îl transporte de urgență la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași.
Starea copilului este extrem de gravă. Potrivit informațiilor disponibile, acesta a ajuns la spital în comă și este menținut în viață cu ajutorul aparatelor. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția și șansele de recuperare. Copilul rămâne internat sub supraveghere permanentă, iar circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie clarificate.



0 Comentarii