Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2013

Contraatac în Obştea Rucăr

# Moşnenii cer schimbarea Statutului pentru a împiedica vânzarea pădurilor către „neamţ”. Un grup de iniţiativă împotriva înstrăinării dramurilor deținute de moşnenii rucăreni şi dâmbovicioreni către firma Sănătate&Natură SRL a „neamţului” Cristoph s-a constituit duminică la Rucăr, în cadrul unei şedinţe în care s-au prezentat, din nou, argumentele contra vânzării proprietăţilor deţinute de sute de ani. Acuzaţiile aduse actualei conduceri a Obştei au fost oarecum estompate de apelul la o participare cât mai numeroasă la Adunarea Generală Extraordinară, programată pentru data de 15 decembrie, atunci când se speră la revenirea la Statutul asociaţiei din anul 1923.
În jur de 70 de persoane, toate având calitatea de membri ai Obştei Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni, s-au adunat la „han” pentru a-şi susţine ideea că dramurile nu trebuie înstrăinate, ci transmise, ca şi până acum, din tată în fiu. „Dorinţa noastră este ca munţii să rămână ai rucărenilor şi dâmboviciorenilor” a devenit obiectivul moşnenilor, în contrast cu intenţia unora din conducerea asociaţiei, precum şi a altor moşneni, chiar şi preşedintele Sever Soare fiind acuzat că face jocurile lui Cristoph Frantz Johannes Promberger, deja proprietar de pădure în Argeş şi Braşov. Scopul grupului de iniţiativă constituit duminică ar putea fi realizat, aşa după cum a susţinut Ion Pârnuţă, prin revenirea la Statutul Obştei din anul 1923. Concret, asta ar însemna că fiecare moşnean va exprima atâtea voturi câte dramuri deţine, niciun moşnean nu va avea dreptul să fie proprietar la mai mult de 10% din proprietăţile Obştei, iar hotărârile asupra vânzării dramurilor vor putea fi adoptate doar cu două treimi din total. Modificarea actualului Statut ar putea interveni pe 15 decembrie, atunci când este convocată o şedinţă extraordinară a Adunării Generale a Obştei. Chemarea la întrunirea din finalul anului a fost susţinută inclusiv de către primarul comunei Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu, acesta indicând faptul că acum trebuie luate măsuri, nu mai târziu, când lucrurile poate că vor fi aranjate în sensul dorit de susţinătorii vânzării dramurilor. Iar pentru ca semnalul dat celorlalţi să fie bine înţeles, s-a anunţat efectuarea unui audit financiar în cadrul Obştei, unii dintre moşneni sugerând ipoteza existenţei unor nereguli în administrarea asociaţiei de proprietari. Cătălin Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...