Situația complicată a unor drumuri și poduri aflate pe teritoriul Câmpulungului, dar
administrate de Consiliul Județean Argeș trenează în continuare și nu își va găsi clarificare
până când una dintre părți nu va ceda. Asta în condițiile în care Județul nu investește în
obiectivedin Câmpulung, iar municipiul Câmpulung nu vrea să preia drumurile și podurile în starea actuală.
Citește și: Se impune DEMITEREA directorului D.S. Argeş, Armand Chiriloiu
Demersurile Primăriei Câmpulung de a obține de la Consiliul Județean reabilitarea a două poduri mari și vechi din municipiu și-au primit răspuns, în
sensul că Județul este dispus să transmită drumurile și podurile respective către municipalitate.
Doar că în starea de acum, consecința fiind realizarea de investiții de către cei de la Câmpulung. Doar că administrația câmpulungeană nu are surse de finanțare pentru lucrările care se impun, așa că ultima reacție a municipalității a fost aceea de a respinge propunerea Consiliului Județean.
Citește și:
Patru drumuri județene tranzitează sau au porțiuni pe teritoriul Câmpulungului. Iar cele
două poduri mari sunt cel de la Turn, edificat la în urmă cu patru decenii, și cel din Tabaci,
cunoscut ca și Podul lui Carol sau Podul Țigăniei, acesta fiind construit în urmă cu peste un
secol, dar modificat acum șaizeci de ani. Ambele poduri au nevoie de lucrări de consolidare, cu
deosebire cel din Tabaci. Deși aflat în administrarea Consiliului Județean, Podul lui Carol s-a
aflat în atenția fostului primar al Câmpulungului, Liviu Țâroiu, în vederea reabilitării,
neajungându-se, totuși, la efectuarea unei lucrări




























0 Comentarii