Web Analytics

Constantin Noica, anchetat dur de lt. mj. Mincu la Piteşti

de | 17.03.2023 19:05 | Actualitate, Cultură, Home

Arestat, în noaptea de 11 decembrie 1958, la Câmpulung, unde se afla în domiciliu obligatoriu, filosoful Constantin Noica e transportat imediat la sediul Securității Pitești (ulterior, la Pușcăria Pitești). Am intrat în posesia „procesului verbal de interogatoriu din 12.12.1958”, din orașul Pitești, dar și al altora. Interogatoriul prim a început la ora 8.30 și s-a terminat la ora 14 și 10 minute. A mai fost un interogatoriu în acea zi, un altul a doua zi și tot așa… Interogatoriile erau completate de ofițeri care, sub totură, obțineau anumite mărturii, victimele semnând la final, numai să scape de bătaie…

„Ancheta îți cere să arăți ce legături ai dumneata cu străinătatea”

„Eu, Lt. Major Mincu Gheorghe, din MAI – UM 0336 Pitești. Am interogat în calitate de anchetator pe NOICA CONSTANTIN, născut la 24 iulie 1909, fiul lui Grigore și Clemenția, în comuna Grosu Vlașca, cetățenie și naționalitate română, apartenență politică – neîncadrat, studii – doctor în filosofie, profesia profesor, ultimul loc de muncă și funcția – liber profesionist, cu ultimul domiciliu în Câmpulung-Muscel, str. I.C. Frimu nr. 6, căsătorit cu MARIANA NICOLAIDE, nu are copii cu aceasta. Prima soție, WENDY MUSTON, împreună cu cei doi copii, Răzvan și Dina, se găsesc în Anglia, la Londra – originea socială moșier. Activitatea politică până în 1947 – nu a desfășurat activitate politică, nu a primit decorații, distincții și premii guvernamentale. În armată a făcut serviciul la Batalionul I Vânători cu gradul de sergent, reformat medical din anul 1940. Nu a fost prizonier. A fost în străinătate și anume în Franța, în 1938-1939, la studii-bursier. În 1940-1941, în Germania, tot la studii. – Nu a fost judecat.

Citește și 12 iulie 1909: S-a născut marele filosof şi eseist român, de origine aromână, Constantin Noica

Întrebare: Ancheta îți cere să arăți ce legături ai dumneata cu străinătatea, cine sunt aceste persoane și în ce constau legăturile cu ele?
Răspuns: Legăturile mele cu străinătatea sunt următoarele:
EMIL CIORAN, originar din Rășinari, fiu de preot. Simpatizant legionar, în prezent se află în Franța. Acolo se ocupă cu diferite scrieri dușmănoase la adresa regimului. Cu acesta port corespondență legal, iar în anul 1955, prin MARIETA SADOVA, artistă care a fost la Paris, cu ocazia unui turneu, am primit ilegal din partea lui CIORAN o carte intitulată «Ispita de a exista». Această carte, MARIETA SADOVA mi-a trimis-o la Câmpulung prin NICU BĂLAN din București, pe care l-am cunoscut prin DAN GRIGORESCU, din Câmpulung Muscel.
Mai am legături cu PARLIER MARIANA, de orgine română, căsătorită cu cetățeanul francez FRANCOSI PARLIER. Aceasta a venit de două ori în țară (1956-1958) ca turistă, cu care ocazii mi-a adus niște cărți. Menționez că aceasta îmi este verișoară.
Am mai purtat corespondență cu MIRCEA ELIADE și MIHAI NICULESCU. Această corespondență a fost purtată legal pe calea poștei.
În străinătate mai cunosc pe fugarul IERUNCA VIRGIL, despre care am avut știri de la CIORAN EMIL, care mi-a comunicat că acesta vrea să-mi publice lucrarea mea «Povestiri după Hegel».

Citește și 11 Decembrie 1958: A fost arestat filozoful român Constantin Noica.

Citește și Viața și opera unui român deosebit: Constantin Noica

„Ce conținut avea cartea pe care dumneata ai primit-o de la Emil Cioran?”

Întrebare: În răspunsul dat, ai arătat că prin MARIETA SADOVA ai primit ilegal din partea lui EMIL CIORAN cartea intitulată «Ispita de a exista» (denunțată în România ca reacționară de Valentin Lipatti, cum am arătat nu de mult în Jurnalul de Argeș – n. J.D.). Arată în continuare ce ai făcut cu această carte după primirea ei?
Răspuns: Prima dată cm citit-o eu, iar impresiile mele asupra ei le-am transmis printr-o scrisoare lui EMIL CIORAN în străinătate la Editura Gallimard. După aceasta, cartea a fost citită mai întâi de soția mea NOICA MARIANA, apoi de IACOB NOICA, un văr al meu, și ALECU PALEOLOGU, care în acea perioadă se afla în orașul Câmpulung-Muscel.
Mai apoi, cartea a fost dată lui COCA CASASOVICI, DAN BOZNIEF, PETRU MANOLIU, ANCA IONESCU, ȘERBAN TICĂLOIU, DAN GRIGORESCU, DINU SIGHIREANU, VICTOR MULLER; LULU LALBRINO, SCARLAT ROSETI, precum și alte persoane de care nu mi le amintesc.
În București, am discutat cu următorii: MIHAIL NECULCE, MIHAIL ȘORA, MIHAI RĂDULESCU, PAUL DIMITRIU – în prezent condamnat la 16 ani închisoare în procesul unui grup de foști politicieni liberali judecați în București, NICU STEINHARDT, ȘERBAN CIOCULESCU, BEATRICE STRELISKER și alții de care momentan nu-mi amintesc.

Întrebare: Ce conținut avea cartea pe care dumneata ai primit-o de la EMIL CIORAN prin intermediul lui MARIETA SADOVA?
Răspuns: Cartea primită de la EMIL CIORAN avea un conținut din care reieșeau unele aspecte privind neamul românesc, privite printr-o prismă negativă.
După ce am citit cuvânt cu cuvânt prezentul proces-verbal de interogatoriu și am constatat că el corespunde într-un totul cu cele declarate de mine verbal, îl susțin și îl semnez! (ANCHETATOR, ss/Mincu Gheorghe; ANCHETAT, ss/Noica Constantin”.
Cu aceste „mărturii” sub anchetă s-a pus în mișcare procesul penal plecat de la lectura unei cărți, Noica fiind condamnat la 25 de ani de temniță grea!

Citește și 35 de ani de la moartea lui Constantin Noica, filosoful cu domiciliu forțat la Câmpulung

Citește și Poveştile caselor în care a stat Noica la Câmpulung

Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *