Web Analytics

Constantin Bâlea candidează din partea PSD la Primăria Oarja: „PRIORITATEA mea numărul 1, ca PRIMAR, este introducerea reţelei de apă în toată comuna!”

de | 20.08.2020 13:44 | Politica si Administratie

„PRIORITATEA mea numărul 1, ca PRIMAR, este introducerea rețelei de apă în toată comuna! Orice casă din Oarja, indiferent cât de departe sau de aproape este de restul localității, va avea APĂ! Am dus conducta, deja, inclusiv până la Bebe Puțaru și nea Androne Zamfira, care sunt cele mai izolate locuințe din comună. Deci, vă rog să credeți că, pe măsura obținerii avizelor necesare și obținerii fondurilor, vom realiza, rând pe rând, absolut toate branșamentele necesare!”, a declarat primarul Constantin Bâlea.
Potrivit proiectului realizat pentru introducerea rețelei de apă, până în prezent a fost introdusă rețeaua de alimentare pe toată lungimea prevăzută, au fost construite stația de clorinare, bazinul de acumulare, au fost montate cele patru pompe necesare și a început realizarea branșamentelor individuale. Deocamdată au fost executate circa 150 branșamente, al căror cost a fost asigurat de fondurile din proiect, cu condiția să fie branșamente simple, pe aceeași parte cu conducta, pentru a nu fi nevoie de subtraversarea drumului.
După terminarea lucrărilor, întreaga rețea de alimentare cu apă va fi preluată, în vederea operării de SC EDILITAR OARJA SRL, societatea Consiliului Local. “După ce constructorul termină și predă obiectivul Primăriei, noi îl vom prelua în vederea exploatării și continuarea executării branșamentelor. Ordinea este următoarea: drumul județean, apoi drumurile comunale unde urmează să fie asfaltat. Suntem constrânși să le facem înainte de asfaltare, pentru că, apoi, nu vom mai avea voie 5 ani să le spargem! În prezent, preluăm cereri pentru aceste drumuri și pentru branșamente simple, de aceeași parte cu conducta”, explică dl. Adrian Popescu, directorul Edilitar Oraja SRL.
În ceea ce privește branșamentele care necesită subtraversarea drumurilor, acestea vor fi realizate tot GRATUIT, pentru toate gospodăriile, dar în funcție de obținerea avizelor și, mai ales, a fondurilor necesare pentru finanțarea lucrărilor!
Cei care doresc însă executarea lor cu prioritate pot solicita acest lucru, cu condiția de a plăti singuri costurile implicate de subtraversarea șoselei.

Programul de asfaltare continuă! Se lucrează intens pe strada Cocoşilor

În comuna Oarja, programul asfaltărilor continuă într-un ritm alert. Pentru că vremea a permis să se lucreze susținut, au fost deja încheiate lucrările pe străzile Pișanilor și Preotesei. În prezent, este în plină desfășurare şantierul de pe strada Cocoșilor. Au fost deja introduse căminele de apă pe ambele părți ale drumului și urmează asfaltarea. În același timp, alte străzi au intrat în pregătire. “Mai sunt și altele în lucru, pe final, unde avem de asfaltat, cum ar fi strada Ciocârliei sau strada Stadionului. Servicii Edilitare SRL, firma noastră, a Consiliului Local, a început și acțiunea de curățare a locului și defrișările de vegetație pentru a putea da drumul lucrărilor în alte zone. În funcție de cum reușim să luăm toate avizele necesare, cât de curând vom începe și lucrările efective. Apoi, rând pe rând, în funcție de fondurile pe care le vom avea la bugetul local și de cât de repede putem realiza proiectele, vom interveni și pe alte drumuri” este mesajul primarului Constantin Bâlea. Străzile ce urmează a fi modernizate în viitorul apropiat sunt: Aleea Anghel Marin, Aleea Doanței, Aleea Macedon, strada Șerbăneștilor și altele.
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii