Web Analytics

Consiliul Județean Argeș susține financiar turneul internațional de tenis destinat persoanelor cu dizabilități

de | 2.08.2022 17:40 | Actualitate, Home, Sport

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Bughiu și administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, au primit astăzi vizita lui Alexandru Flavian Crăciun, reprezentantul Asociației “Primii pași spre performanță”.

Și în acest an, Consiliul Județean Argeș susține financiar turneul internațional de tenis destinat persoanelor cu dizabilități, BRD ARGEȘ OPEN WHEELCHAIR TENNIS, ediția a V-a, ce se va desfășura în comuna Bascov, în perioada 11-14 august 2022.

Turneul BRD ARGEȘ OPEN WHEELCHAIR TENNIS este un proiect realizat în parteneriat de către Asociația „Primii pași spre performanță”, alături de Federația Română de Tenis, prin care se promovează sportul de performanță în rândul tinerilor cu dizabilități.

Consiliul Județean Argeș a încheiat un Acord de asociere prin care finanțează Asociația „Primii pași spre performanță” cu suma de 15.000 lei, pentru cheltuielile necesare (masă jucători, transport jucători, cazare jucători/ staff, trofee, materiale promoționale (flyere, bannere, afișe, tricouri) necesare organizării turneului internațional de tenis la care participă 38 de sportivi din 10 țări.

Evenimentul, unic în România organizat de Asociația „Primii pași spre performanță” și Tenis Club AS Pitești se află sub înaltul patronaj al Federației Române de Tenis și al Federației Internaționale de Tenis și este realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, Primăria Pitești și Primăria Bascov.

Citește și Cetățeni: Amendat pentru transport ilegal de lemne

Prin organizarea acestui turneu se dorește să se promoveze sportul de performanță în rândul persoanelor cu dizabilități, iar obiectivul acestui turneu este acela de a demonstra că în România există un climat favorabil înaltei performanțe în sport în general și în scaun rulant în special.

Programul evenimentului:

-Miercuri, 10 august, ora 12.00, conferința de presă – Primăria Pitești.

-Joi, 11 august, ora 17.00 – Festivitatea de deschidere a turneului, în incinta bazei sportive “STAR ARENA” Bascov.

-Duminică, 14 august, ora 12.00 – Festivitatea de premiere.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii