Web Analytics
scris joi, 07.12.2023

Consilierii județeni au prelungit execuția unor proiecte

În ședința extraordinară de joi, 7 decembrie, a Consiliului Județean Argeș au fost aprobate noile durate de implementare a proiectelor pe fonduri europene, fără a depăși 31 decembrie 2024, precum și cheltuielile necesare pentru acestea. Printre proiectele prelungite se numără cele care vizează Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” din Pitești, Muzeul Județean Argeș și Cetatea Poenari.

Consilierii județeni au prelungit execuția unor proiecte

„Prelungim execuția anumitor proiecte. Vestea bună este aceea că valoarea eligibilă va fi atrasă anul acesta, practic rămânând anumite activități, așa cum am spus puțin mai devreme, poate cele de recepție în cele mai multe cazuri sau de publicitate sau anumite formalități tehnice. Această întârziere a fost, pe de o parte, pricinuită din cauza termenelor foarte strânse sau a lucrărilor care au apărut pe parcurs, cum este cazul la Cetatea Poenari, la Galeria de Artă sau la Muzeul Județean, lucrări despre care nu s-a știut la momentul proiectării. Vreau să subliniez că suntem singurul județ din Regiunea Sud Muntenia și singurul Consiliu Județean care cheltuim întreaga sumă eligibilă în acest an și așadar în acest exercițiu financiar, prin așa-numita cazare, fără să prelungim proiectele în exercițiul financiar următor și astfel să pierdem bani europeni. Restul de cheltuieli care vor mai fi necesare se încadrează pe valorile neeligibile”– Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Citește și Institutul Mărăcineni a recâştigat 44,9 ha de la Mioveni

Alte proiecte în cazul cărora s-a prelungit durata de implementare: Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești; Extindere, modernizare și dotare spații Urgență Spitalul de Pediatrie Pitești; Extinderea, Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești; Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.1, judeţul Argeş; Complex de Servicii Sociale, Oraș Costești, Judetul Argeș; Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Ciofrângeni, Judetul Argeș; Complex de Servicii Sociale, Oraș Câmpulung, Judetul Argeș; Complex de 4 Locuinţe protejate şi Centru de zi, Comuna Tigveni, sat Bârseştii de jos, Judeţul Argeş; Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Tigveni, Sat Bălilești, Județul Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...