Web Analytics
scris joi, 29.06.2023

Congresul Matematicienilor Români, la Universitatea din Pitești

În perioada 30 iunie – 5 iulie 2023, în cadrul Universității Pitești are loc cel de- al 10-lea Congres al Matematicienilor Români, organizat de Academia Română – Secţia de Ştiinţe Matematice, Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române (IMAR), Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Piteşti şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR).

Congresul Matematicienilor Români, la Universitatea din Pitești

La ediția din acest an s-au înscris peste 400 de participanți de renume internațional, matematicieni români din țară și diaspora și străini din peste 25 de țări, cu o lungă şi susţinută colaborare cu matematicieni români.

„Congresul organizat anul acesta la Universitatea din Pitești denotă realizările de top ale comunităţii academice piteştene și contribuie major la creşterea vizibilităţii matematicii româneşti, la dezvoltarea colaborării matematicienilor români cu diaspora şi specialiști străini în domeniu, precum şi la promovarea în spațiul internațional a culturii româneşti de excelenţă”, se arată într-un comunicat de presă.

Citește și Un profesor de la Universitatea Stanford vine la Congresul Matematicienilor Români, organizat la UPIT

Festivitatea de deschidere a congresului este programată vineri, 30 iunie, ora 15:00. În cadrul ceremoniei se acordă „Premiul Nicolae Dinculeanu”, oferit de Secția de Științe Matematice a Academiei Române, o dată la patru ani, unui tânăr matematician (sub 40 de ani) cu realizări remarcabile. Cu sprijinul Filialei Argeş a SSMR se organizează și o conferinţă satelit intitulată „Conferinţa naţională de problemistică şi didactică matematică”, adresată profesorilor din învăţământul preuniversitar.

Sâmbătă, 1 iulie, sunt programate următoarele evenimente: la ora 9:00 are loc ceremonia de deschidere a primei ediții a Balkan Mathematics Conference http://imar.ro/~bmc/, urmată de conferințe regionale de matematică inițiate de European Mathematical Society; la ora 15:00 este programată conferința plenară a profesorului Artur Avila de la Universitatea din Zürich, Elveția, medaliat Fields; (Medalia Fields este echivalentul Premiului Nobel pentru matematică); la ora 19:30 se desfășoară o masă rotundă pentru stimularea colaborării româno-americane.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *