”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (25)
Cristina Rousseau: L-ați cunoscut de când erați copii pe dl. Stroe. Ce ne puteți spune despre dânsul?
Nicolae Vasile: Într-adevăr, l-am cunoscut de când eram copil, dar era, totuși, o diferență de vârstă între noi, în favoarea lui. Eu eram în școala primară, iar el era student. Îmi amintesc, cu mare plăcere, de prima întâlnire. Eram în satul său natal, Hulubești, în zona centrală, unde erau școala, biserica, magazinul sătesc, iar între ele un teren gol, unde de obicei pășteau animalele. Acolo, fiindcă erau improvizate două porți de fotbal, din niște bârne noduroase aduse din pădurea apropiată, se jucau și partidele de fotbal dintre satele vecine. Eu chibițam din partea echipei adverse, Ludești, iar el juca.
Fiecare parte avea valorile sale locale, dar și niște reprezentanți de frunte, care făcuseră pași importanți spre consacrarea națională, precum Niță, de la ei, și Gică Cincă, de la noi, ambii jucând atunci la juniori la Dinamo Pitești, din divizia A, care în scurt timp a devenit FC Argeș. Aceasta avea să devină campioană și dădea scheletul de bază al echipei naționale prin câțiva jucători de excepție precum Dobrin, care a dominat o întreagă generație, și Ion Barbu, căpitanul reprezentativei țării pentru o perioadă. Am schimbat câteva vorbe din care aflasem că visul lui era să ajungă la Fabrica de Automobile de la Colibași, viitoarea Dacia, ceea ce mă sfatuia și pe mine, în ipoteza că voi ajunge inginer. Nu dorea să aibă o carieră fotbalistică, dar era un mare fan al lui Dobrin.
Cristina Rousseau: Cum l-ați caracteriza ca manager?
Nicolae Vasile: Îl consider cel mai mare manager din industria românească, un fel de Malaxa al vremurilor actuale. Era un om ponderat, niciodată nu lua decizii pripite, totdeauna mergea înainte, nu abandona nimic, dar pasul decisiv îl făcea doar când totul era bine pus la punct. Cine nu-l cunoștea suficient ar fi putut crede că frânează anumite evoluții mai spre modernism, dar nu era deloc așa, era doar precaut. Am colaborat pe multiple planuri. Soarta a fost darnică cu noi amândoi!… Întâi, el ca director general la Dacia Pitești, cea mai mare uzină a țării, eu ca director general al ICPE București, cel mai mare Institut de Cercetări.
Am dezvoltat împreună bazele la ceea ce se întâmplă azi în domeniul automobilului electric la Renault, la vremea respectivă făcând prototipurile electrice pentru modelele Dacia, aflate în fabricație atunci.
Am colaborat la nivel patronal, el ca președinte al Asociației Naționale a Producătorilor de Componente Auto, iar eu ca vicepreședinte al Patronatului Cercetării, reușind să introducem multe produse și tehnologii autohtone în structura și tehnologia automobilului românesc. Această cunoaștere profundă a orizontalei de componente auto i-a dat convingerea să negocieze, la privatizarea Daciei, un grad mare de integrare națională a noilor automobile Renault, în detrimentul importurilor, ceea ce a contat mult, ulterior, în competitivitatea acestora pe piața internațională. Era foarte satisfăcut de evoluția firmei, după privatizare. Ceea ce a făcut Constantin Stroe la Dacia este un adevărat moment de istorie națională și de patriotism.
Citește și Ion Panduru: ,,Un inginer stagiar avea leafa aproape ca un muncitor necalificat’’
0 Comentarii