Web Analytics

Conducerea CJ anunţă că a sesizat Parchetul în cazul proiectului Molivişu

de | 2.03.2017 13:20 | Politica si Administratie

ConducereCJArges

În urma unei şedinţe în care a fost convocată AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Molivișu, pentru a se clarifica situația proiectului staţiunii montane, conducerea Consiliului Judeţean Argeş a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean, joi, 2 martie, „s-au constatat suspiciuni privind aspecte ce pot face obiectul unor anchete de ordin penal, respectiv nerespectarea perimetrului de desfășurare a lucrărilor șantierului Ghițu Molivișu, defrișarea unor suprafețe de pădure care exced necesarul prevăzut de lege, precum și suspiciunea ca lucrările să se fi efecuat pe proprietate privată și fără autorizație de construcție”. Motiv pentru care conducerea CJ Argeș a decis să se adreseze autorităților abilitate, în speţă Parchetului pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș şi InspectoratuluiTeritorial de Regim Silvic și de Vânătoare.
”În calitate de membri în ADI Molivișu și de reprezentanți ai județului Argeș, vom face o analiză serioasă, în urma anchetei organelor în drept, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș și Inspectotratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare. După elucidarea suspiciunilor, Consiliul Județean Argeș va aloca sumele necesare, care în acest moment sunt prevăzute și asumate, astfel încât pârtia de schi Molivișu să poată fi funcțională în sezonul următor”, declară Dan Manu, președintele CJ Argeș.
Inițial, proiectul de dezvoltare a Stațiunii Ghițu Molivișu consta în pârtie de schi A1, pârtie de schi A2, drum comunal, infrastructură agrement la baza pârtiei A1, observator turistic, instalaţii de captare, tratare și distribuție apă potabilă, rețele electrice de distribuție pentru alimentarea cu energie electrică, sistem de canalizare ape uzate în arealul Ghițu – Molivișu, valorificarea în scop turistic a resurselor regenerabile locale de energie din arealul Ghițu – Molivișu şi valorificarea în scop turistic a turbăriei Molivișu. La ora actuală, obiectivele Consiliului Județean – care este asociat în ADI Molivișu, cu o cotă de participare de 34,375%, alături de comunele Arefu, Cicăneşti şi Brăduleţ – sunt finalizarea pârtiei de schi A1, cu utilitățile necesare și punerea în funcțiune a instalației de transport prin cablu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii