Web Analytics

Conduceau sub influența alcoolului în Argeș

de | 15.10.2018 13:58 | Actualitate

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 159 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 50.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 11 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe S.I., de 21 de ani, din comuna Bogați, care conducea un autoturism pe Bld. Frații Golești, din Pitești, aflându-se sub influența alcoolului. Tânărului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe I.N., de 31 de ani, din comuna Bălilești, care conducea un autoturism pe DC 7 – Poienița, aflându-se sub influența alcoolului. Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș l-au depistat pe D.D., de 45 de ani din comuna Corbi, care conducea un autoturism pe DJ 73 – Corbi, aflându-se sub influența alcoolului. Cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii