Web Analytics

Conduceau în Pitești cu peste 100 km/h

de | 29.05.2018 08:35 | Actualitate

radar pit100În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 47.000 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 13 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe T.A., de 23 de ani, din Găești, care conducea un autoturism pe Bulevardul Petrochimiștilor, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 102 km/h în localitate.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoarea de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 90 de zile.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe C.A., de 19 ani, din Mărăcineni, care conducea un autoturism pe strada Negru Vodă, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 103 km/h în localitate.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoarea de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 90 de zile.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii