Web Analytics

Conduceau autovehicule fără a poseda permis de conducere

de | 28.06.2017 11:11 | Actualitate

fara permisÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 51.015 lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 11 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliție Pitești, l-au depistat pe D.G., de 20 de ani, din comuna Orbeasca, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe aleea Pieței Prundu, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș l-au depistat pe R.M., de 19 ani, din municipiul Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii