Web Analytics
scris miercuri, 09.12.2020

Condamnări cu suspendare și achitări pe bandă rulantă în dosarul „Rețetelor compensate”, deschis în urmă cu 8 ani

Șapte medici şi farmacişti au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare şi 120 de zile muncă în folosul comunităţii, pentru înşelăciune şi uz de fals.

Condamnări cu suspendare și achitări pe bandă rulantă în dosarul „Rețetelor compensate”, deschis în urmă cu 8 ani

Ei au fost achitați, însă, pentru dare de mită şi spălarea banilor. Procesul în care au fost judecați pentru falsificarea a peste 4.000 de rețete a durat 8 ani.

În total, 34 de persoane au fost implicate în dosar, dar în afara de cei șapte, restul au fost achitați.

CITEȘTE ȘI…Din cauza Covid, Spitalul de Pediatrie a rămas fără medici anesteziști. Urgențele vor fi asigurate de SJU

Potrivit procurorilor, medicii acuzaţi în dosar prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CASMB.

Banii erau spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit. Sumele decontate de la CASMB variau între 30% şi 100% din valoarea reţetei, iar pentru activitatea lor farmaciştii obţineau un bonus la salariu, întrucât creşteau vânzările în mod artificial. De cealaltă parte,  medicii primeau sume cuprinse între 3% şi 5% din valoarea respectivei reţete.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...