”Unele complete au mers pe prescripție, altele au zis «vedem», n-au tranșat”, ne-a declarat Dan Panțoiu, avocatul lui Tudor Pendiuc
„Acolo, condamnarea aia e dată cu furca și cu coasa”, mai spune avocatul
Continuă procesul în dosarul ”Publitrans”, în care fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc este condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu. Pe 26 mai, CCR declara neconstituțional un articol din Codul Penal care le permite procurorilor să întrerupă termenul de prescripție a răspunderii penale. Într-un interviu anterior, pentru ”Jurnalul de Argeș”, Dan Panțoiu, apărătorul lui Pendiuc, spunea că fostul primar „nu va aștepta să iasă pe ușa din dos și va cere continuarea judecății, chiar dacă s-ar prescrie sau nu răspunderea penală”.
Zis și făcut! Iată ce ne-a declarat, acum, avocatul Panțoiu: „La Curtea de Apel București, unde avem dosarul „Publitrans”, despre care știți și pe care bănuiesc că îl aveți în vizor, s-a cerut continuarea procesului. Președinta completului a și pus în discuție, a întrebat „în caz că vom aplica decizia CCR, ce faceți?”. Am zis că vom continua procesul, mulți am zis asta. Adică, în cazul și în dosarul ăsta, oamenii vor să obțină achitare, pentru că acolo condamnarea aia e dată cu furca și cu coasa. Deci, în dosarul ”Publitrans” nu a cerut nimeni prescripție”.
Citește și „Tudor Pendiuc nu va ieşi pe uşa din dos şi va cere continuarea judecării”
Avocatul Panțoiu: „Practica e neuniformă”
Am adus în discuție acest subiect în condițiile în care un complet de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a admis o contestație în anulare și eliberarea din închisoare a unui om de afaceri din Iași. Despre asta, Dan Panțoiu spune că „practica e neuniformă; au mers câțiva pe decizia CCR-ului, adică Ardealul, unii de pe la Iași. Cei de la Craiova au zis că sunt mai șmecheri, iar Piteștiul a sesizat Înalta Curte, să suspende și să vadă ce zice. Dacă se aplică sau nu se aplică. Și o să respingă ca inadmisibilă, logic.
Decizia CCR-ului nu e o decizie de interpretare. Este o decizie de neconstituționalitate, prin care au soluționat contenciosul constituțional. Faci și la Înalta Curte când e interpretabilă o lege, dar nu e problema aici. Aici, CCR-ul a spus clar: din perioada asta până în perioada asta s-au făcut atâtea acte și nu s-a întreupt cursul prescripției, și cu asta basta. Dar ei au făcut-o ca să scape, pentru că n-au avut curaj. Unele complete au mers pe prescripție, altele au zis «vedem», n-au tranșat”.
0 Comentarii