Ziua de marți, 26 septembrie 2023, a marcat împlinirea a două decenii de la semnarea contractului de privatizare a uzinei ARO Câmpulung. O privatizare eșuată care a ridicat multe semne de întrebare, fără răspunsuri clare, dar cu diverse speculații și variante pe legătura de cauzalitate între alegerea unui anumit investitor și intrarea în faliment a uzinei, un exemplu fiind dat de opinia fostului director Mihai Mărțișor Ciobanu, prezentată săptămâna trecută. Dincolo de acestea, puncte de vedere avizate au fost exprimate în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, document întocmit de administratorul judiciar desemnat de instanță în procesul de faliment.
În 2013, DNA a închis dosarul lui Perez
Lichidări Info Consult, firma desemnată ca administrator judiciar la ARO, precizează în raport, prin delegatul permanent Gheorghe Banu, faptul că și privatizarea a contribuit la intrarea în insolvență a uzinei, cu consecința declanșării procedurii de reorganizare judiciară și faliment. „Punerea cu întârziere în aplicare a clauzelor Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45/26.09.2003 încheiat între AVAS București și firma americană CROSS LANDER USA INC. a produs efecte privind ajungerea debitoarei în încetare de plăți”, se specifică în document. Plus că, citez, ”Întârzierea noului acționar majoritar CROSS LANDER USA INC. în ce privește preîntâmpinarea insolvenței SC ARO SA Câmpulung a constituit factorul decisiv pentru ajungerea debitoarei în situația de fapt”. Cu toate acestea, în urmă cu zece ani, DNA a dispus neînceperea urmăririi penale față de patronul lui Cross Lander, John Perez, cercetat pentru înșelăciune.
Citește și După 20 de ani… „ARO a fost distrusă la ordinul ruşilor”
În doar cinci luni, americanii au părăsit corabia care se scufunda
În 2004 au apărut cererile de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva lui ARO. În mai puțin de un an, procedura a fost deschisă, uzina a fost declarată insolvabilă, iar ulterior s-a aprobat falimentul. A fost considerată singura soluție pentru ca pierderile și datoriile fabricii să nu mai crească. Totul cu ”sprijinul” lui Cross Lander. Deși, lucru interesant, în primele luni ale derulării procedurii de reorganizare, în cursul anului 2005, firma americană ce devenise acționar majoritar asigurase o parte din lichiditățile necesare în special pentru plata salariilor și a principalilor furnizori de utilități. Conform lichidatorului, creditarea oferită de Cross Lander s-a ridicat la circa 10,35 milioane de lei (RON). Dar era evident care sunt intențiile investitorului de peste ocean, în condițiile în care, citez, ”Începând cu luna septembrie 2005, acționarul Cross Lander USA a încetat creditarea debitoarei”.
Mai mult, americanii au transmis faptul că vor închide uzina pe motiv că AVAS nu le-a acceptat condițiile privind încheierea unui nou act adițional de recunoaștere a investițiilor prevăzute în contractul de privatizare. Nu au închis-o în mod direct, dar au dat bir cu fugiții. În numai cinci luni, au plecat toți. Indică lichidatorul: ”La data de 02.02.2006, Manuel Baez, John Perez și William Goetze, restul membrilor numiți de acționarul majoritar Cross Lander în Consiliul de Administrație al SC ARO SA, și-au dat demisia”. Fernando Bedos, un alt membru CA, vremelnic chiar manager interimar, plecase deja. În perioada demisiilor, firma americană și-a intensificat preocupările pentru a depune la dosarul de faliment înscrisuri cu care să dovedească și în final să înscrie în tabelul preliminar o creanță împotriva debitoarei. Asta a dovedit clar ”scăderea interesului real al Cross Lander pentru aplicarea în continuare a unui plan de reorganizare”.
Citește și Traficanții de droguri, favorizați de Poliția Argeș!
Privatizarea, un eșec și în opinia lichidatorului
„Ne exprimăm convingerea că AVAS a încheiat Contractul de vânzare – cumpărare acțiuni menționat tocmai în scopul preîntâmpinării încetării de plăți din partea societății și că, printre alte cauze privind insolvența (…) trebuie menționată și neîndeplinirea de către cumpărătorul CROSS LANDER USA INC. a tuturor clauzelor contractuale. Dacă CROSS LANDER USA INC. și-a îndeplinit clauzele contractuale (…), dar incapacitatea de plată a debitoarei nu a putut fi evitată, atunci Contractul de vânzare – cumpărare acțiuni nr. 45/206.09.2003 a fost defectuos întocmit. Nu este locul și nici rolul prezentei analize de a pune la îndoială buna credință atât a AVAS, ca instituție a statului român, cât și a cumpărătorului CROSS LANDER USA INC., dar nu se poate să nu ne întrebăm asupra responsabilităților privind eșecul Contractului de vânzare – cumpărare acțiuni menționat, pentru că de eșec este vorba atâta timp cât nu a fost evitată insolvența debitoarei SC ARO SA Câmpulung”, se precizează în raportul lichidatorului.
Cătălin Ioan Butoiu
statul roman era praf si pe vremea aia ca si acum de altfel. Americanii au venit sa distruga fabrica Aro fiindca le faceau competitie celor de la JEEP, ce naiba nu intelegeti, au fost pusi de CIA sa o bage in faliment si sa o dezmembreze. E SIMPLU