Web Analytics

Comisia parlamentară SRI a dezbătut Raportul de activitate al Serviciului pentru anul 2021

de | 28.06.2022 14:09 | Actualitate, Politica si Administratie

Comisia parlamentară SRI şi o delegaţie a conducerii Serviciului Român de Informaţii s-au întrunit, marți, pentru dezbaterea Raportului de activitate al Serviciului Român de Informaţii pentru anul 2021, potrivit unui comunicat de presă transmis. Activitatea Serviciului a fost prezentată şi în raport cu ameninţările actuale de securitate, în contextul declanşării, la începutul acestui an, a agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Citește și: ATENȚIE! ANAF avertizează! E-mailuri false trimise în numele instituției

SRI a transmis Comisiei raportul său de activitate, pe anul trecut, la începutul lunii iunie, conform sursei citate.

De când a ajuns la Parlament, potrivit preşedintelui Comisiei, senatorul PNL Cristian Chirteş, raportul a fost studiat şi analizat individual de către parlamentarii din Comisie, iar astăzi a avut loc dezbaterea acestui document în plenul Comisiei. La invitaţia Comisiei, la dezbatere au participat şi reprezentanţi din conducerea SRI, notează, News.ro.

Citește și: Vicepremierul Sorin Grindeanu, interimar la Agricultură

Membrii Comisiei au adresat conducerii SRI întrebări, au cerut informaţii suplimentare sau lămuriri şi au primit răspuns la toate solicitările. Raportul SRI a fost adoptat de Comisie cu unanimitate de voturi şi va fi înaintat Birourilor Permanente ale celor două Camere. Comisia parlamentară urmează să întocmească un raport propriu la Raportul SRI, care va cuprinde constatările, concluziile şi recomandările Comisiei. Acest raport, dar şi Raportul de activitate al Comisiei pe anul 2021, vor fi transmise birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, a anunţat senatorul Cristian Chirteş.

La şedinţa de marţi a Comisiei au participat: senatorul PNL Cristian Chirteş – preşedintele Comisiei, deputaţii Florin-Silviu Hurduzeu (PSD) – vicepreşedinte, Csoma Botond (UDMR) – secretar, Oana Florea (PSD), Acatrinei Dorel-Gheorghe (AUR), Teodor Lazăr (USR), Răzvan Prişcă (PNL) şi o delegaţie a conducerii Serviciului Român de Informaţii.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *