Web Analytics
scris marți, 28.09.2021

Comisia Europeană: Lansarea proiectului de monitorizare a proprietății asupra mass-media

În 27 septembrie, Comisia Europeană a lansat instrumentul Euromedia Ownership Monitor, finanțat de UE.

Comisia Europeană: Lansarea proiectului de monitorizare a proprietății asupra mass-media

Monitorul, coordonat de Paris Lodron Universitat Salzburg, va furniza o bază de date pentru fiecare țară, care va conține informații privind proprietatea asupra mass-media, va evalua în mod sistematic cadrele juridice relevante și va identifica posibilele riscuri în ceea ce privește transparența în materie de proprietate asupra mass-media.

Citește și: A trecut un an şi jumătate de la cazul copilului mort la Clinica „Teddy Care” din Piteşti / Prim-procurorul Nicolae Argeşanu: „Avem mai multe persoane în calitate de suspecţi”

Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Devine din ce în ce mai greu de înțeles cine deține mass-media în UE. Acest lucru nu este acceptabil, deoarece, în democrație, oamenii merită să știe cine le furnizează informații. Acest nou instrument va contribui la înțelegerea pieței mass-media și va furniza informații pentru viitoarele inițiative politice.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: „Este vital să se evidențieze și să se combată amenințările la adresa mass-media independente, un pilon esențial al democrațiilor noastre. Rămânem hotărâți să prezentăm noi inițiative, cum ar fi legislația privind libertatea mass-media și să sprijinim mai mult proiectele de promovare a transparenței în acest sector.”

Acest nou instrument va sta la baza evaluărilor politice și de reglementare și a inițiativelor dedicate sprijinirii libertății și pluralismului mass-media. Va indica cine deține proprietatea asupra mass-media, sporind vizibilitatea unor eventuale probleme de concentrare și, prin urmare, contribuind la o mai bună înțelegere a pieței mass-media. Valoarea sprijinului acordat de UE proiectului, care se preconizează că va dura până în septembrie 2022, este de 1 milion de euro. În plus, se va publica o a doua cerere de propuneri în săptămânile următoare.

Citește și: Raport privind acțiunile de dezinformare și a efectelor acestora în România

Beneficiarii acestui proiect-pilot au fost selectați în urma unei cereri de propuneri care vizează părțile interesate ce își desfășoară activitatea în domeniul libertății și pluralismului mass-media la nivel european, regional și local. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu în domeniul libertății și pluralismului mass-mediei, astfel cum se subliniază în „Planul de acțiune pentru democrația europeană”.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...