Web Analytics

Comisia Europeană invită fermierii să participe la un sondaj online privind principalele motive de îngrijorare ale fermierilor

de | 7.03.2024 21:24 | Actualitate, Bani europeni, Economie, Home, Politica si Administratie

După cum a anunțat în propunerile sale privind reducerea sarcinii administrative care apasă pe umerii fermierilor, Comisia lansează astăzi, 7 martie, un sondaj online pentru a colecta direct opiniile fermierilor din UE.

Sondajul este deschis din 7 martie până pe 8 aprilie. Întrebările sunt scurte și disponibile în toate limbile UE. Chestionarul urmărește obținerea unui feedback valoros pentru a înțelege principalele motive de îngrijorare ale fermierilor. În plus, sondajul va contribui la identificarea surselor care stau la baza complexității și a sarcinii administrative și care rezultă din normele politicii agricole comune (PAC), precum și din alte norme referitoare la alimente și la agricultură, atât în ceea ce privește aplicarea acestora la nivel național, cât și obligațiile de înregistrare și de raportare legate de acestea. Rezultatele preliminare vor fi prezentate până la mijlocul lunii aprilie.

Citește și:

Acest sondaj va oferi deja până la începutul verii o imagine mai clară a principalelor obstacole administrative cu care se confruntă fermierii, astfel cum sunt percepute de aceștia. Rezultatele sondajului vor fi incluse într-o analiză mai detaliată care urmează să fie publicată în toamna anului 2024 și al cărei scop este să clarifice sursele de complexitate pentru fermieri, indiferent dacă acestea sunt la nivelul UE, la nivel național sau ca urmare a PAC și a altor cerințe și politici.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *