Web Analytics
scris vineri, 11.09.2020

Comisia Europeană arată drumul către o Europă mai rezilientă

În data de 9 septembrie, Comisia Europeană a adoptat primul său raport de analiză prospectivă strategică, cu obiectivul de a identifica provocările și oportunitățile emergente pentru a putea ghida mai bine alegerile strategice ale Uniunii Europene. Rezultatele analizei prospective strategice vor ghida procesul de elaborare a celor mai importante inițiative politice. Aceasta va ajuta Comisia să elaboreze politici și o legislație capabile să facă față provocărilor viitorului și să răspundă atât nevoilor prezentului, cât și aspirațiilor pe termen lung ale cetățenilor europeni. Raportul din 2020 prezintă argumentele în sprijinul utilizării analizei prospective în procesul de elaborare a politicilor UE și introduce conceptul cuprinzător de reziliență a UE

Comisia Europeană arată drumul către o Europă mai rezilientă

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „În aceste vremuri dificile, liderii politici trebuie să aibă o viziune largă și orientată spre viitor. Acest raport demonstrează importanța rezilienței pentru o redresare puternică și de durată. Vrem să orientăm procesele de tranziție necesare într-o manieră durabilă, echitabilă și democratică.”

Vicepreședintele Maroš Šefčovič, responsabil cu relațiile interinstituționale și prospectiva, a declarat: „Pandemia ne-a scos la lumină vulnerabilitățile, dar ne-a oferit și oportunități pe care UE nu își poate permite să le rateze. Ea a scos în evidență necesitatea ca politicile noastre să se bazeze pe date concrete, să fie în măsură să facă față provocărilor viitorului și să se axeze pe reziliență. Nu e realist să sperăm că viitorul va fi mai puțin haotic, e cert că ne așteaptă noi tendințe și șocuri care ne vor perturba în continuare viețile. Primul raport de analiză prospectivă strategică din istoria UE pune așadar bazele unei metodologii prin care putem consolida reziliența Europei – promovând autonomia noastră strategică deschisă și construind unui viitor mai just, neutru din punct de vedere climatic și suveran din punct de vedere digital.”

În concordanță cu ambițiosul Plan de redresare pentru Europa, Raportul de analiză prospectivă strategică din 2020 examinează reziliența UE din patru perspective: socială și economică, geopolitică, ecologică și digitală. Pentru fiecare dintre aceste perspective, raportul identifică capacitățile, vulnerabilitățile și oportunitățile pe care le-a scos în evidență criza și care trebuie abordate pe termen mediu și lung.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...