Web Analytics

articol scris joi, 15 iunie 2023

Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Am avut nişte oferte destul de tentante de la partidele importante, dar nu cred că voi intra în politică”

D-le comisar-șef, pe 13 iunie, de Ziua Miliției, cum se numea pe vremuri Poliția, spuneați că ieșiți la pensie…

- M-am răzgândit (râde – n.a.). Spre disperarea unora… Am și eu dreptul să mă răzgândesc. Pensionarea, însă, va veni.

Spre disperarea cui?

- Precizez din nou, de la început, că toate interviurile mele sunt în baza Avertizorului public. Spre disperarea unora care văd că nu se potolesc; pe la nunți, pe la botezuri, pe unde se duc ei pe la mese, tot discută la adresa mea și, vezi Doamne, își dau cu părerea că ce treabă are Avertizorul de integritate cu ceea ce am zis despre politicieni, că pe sub mese, că… Dom-le, dacă ei sunt de acord cu modul în care s-au ridicat unii politicieni în ierarhia asta a lor, politică, le-aș propune ca și soțiile lor sau fetele lor, copiii lor, după același model, pe sub mese, să-și realizeze cariera politică. Să vedem, le convine?
Mi se pare o abordare superficială, care scoate în evidență caracterul acestui personaj, polițist. Să nu ne mai mirăm, deci, că ne pleacă pe afară copiii și nu avem cu cine să mai facem treabă în România. Sunt dezamăgitit, o dată de clasa politică, de o parte din ea, dar și de unii oameni din instituțiile statului, inclusiv din Poliție, deși, v-am spus, la noi în Poliție e un sistem mai riguros. Cu o astfel de mentalitate, și ei, probabil, oamenii la care fac referire, și-au obținut funcțiile prin tot felul de aranjamente…

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Îmi voi face un site unde voi povesti tot ce ştiu despre politicienii din Argeş”

„La un magazin de piese auto era scris: «Sunt o biată Dacie. Atâta pot». Și aceste personaje care discută atâta pot”

Dar ce anume v-a deranjat? Au fost, din nou, comentarii răutăcioase?

- Nu au fost răutăcioase. Știți, era un magazin de piese auto în Mioveni. Mie mi-a rămas întipărit în memorie, de când lucram la Economic în oraș, ce era scris mare acolo: „Sunt o biată Dacie. Atâta pot”. Și acest personaj al nostru, aceste personaje care discută atâta pot… Deci, dacă accepți ca în viață să faci orice doar ca să ajungi într-un loc, într-o funcție, este clar că educația ta suferă foarte mult.

Toate aceste lucruri care vă afectează nu constituie, oare, motive de a ieși mai repede la pensie? Sau, din contră…

- Voi ieși la pensie când doresc eu. Punct. Mi-am stabilit un reper. Ziua Miliției nu mai era de actualitate, dar Ziua Drapelului (26 iunie) poate fi. Vom vedea. Dacă tot discută acolo și pun la cale și sună pe la București, că de ce nu se iau măsuri împotriva mea, cu interviurile, să știți că am disponibilitate la luptă încă o sută de ani de aici încolo. Sănătos să fiu.

Deci, interviurile acordate ziarului nostru sunt motive de pericol pentru unii șefi din Poliție?

- Păi, sigur că da. Ce i-ar deranja altceva?!

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Şi eu am fost dat în ziare, chiar de regretatul jurnalist Adi Ilinca. O persoană publică trebuie să-şi asume…”

„Mancuso m-a dezamăgit cel mai mult”

D-le comandant, vă aflați la finalul unei cariere îndelungate. Cine v-a dezamăgit cel mai mult dintre șefii IPJ Argeș?

- Mancuso (cms-șef Mihai Neagoe – n.a.). Motivele sunt mai multe. Am crezut că va face ceva pentru IPJ Argeș, având în vedere potențialul. Atât.

Deci, un singur nume, un singur inspector-șef…

- M-a dezamăgit și Marian Badea; în continuare stă de vorbă toată ziua cu Gherghe în birou; e adevărat îi e adjunct, dar… nu știu. Aceasta e dezamăgirea mea față de el, nu cu privire la activitatea profesională.

Despre colegii de la Mioveni ce puteți spune?

- Ei au acționat tot sub impulsul celor de la IPJ. Se discuta pe la mesele alea de la „Apulum” (restaurant în Mioveni – n.a.), „urmează să-l reclame pe Mihalcea”, au fost lucrări pe această temă…

Dintre șefii de la IPJ Argeș pe cine ați apreciat cel mai mult?

- Pe dl. chestor Nicolae Berechet. Un om distins. Au fost mulți inspectori-șefi de la care am învățat câte ceva, un lucru de viață. Aproape de la toți. E adevărat că dacă ești clădit într-un fel, cum sunt eu, e greu să pui în practică stilul dânșilor, mai conciliant… Mi-a plăcut, de asemenea, de dl Tudorel Pieleanu cum a echilibrat situația aici, pentru că ne mâncam… Dl. Ploscă a fost, la rându-i, un bun meseriaș. Dl. Dan Nicolae a făcut, într-o perioadă, foarte multe pentru Inspectorat, chiar el fiind promotorul unor acțiuni destul de frumoase, la care cred că l-am sprijinit și eu; la o parte din ele.

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „În societăţile subordonate consiliilor locale, angajaţii au ajuns la a treia generaţie! Bunica, fata şi nepoata – în acelaşi birou!”

„Da, lucrurile pot fi schimbate prin politică. Dl. Ion Mînzînă, de exemplu, a avut puterea să schimbe”

Cea mai mare satisfacție din activitatea dv. cu cine are legătură?

- Cu politicienii (râde – n.a.). Atât cât am avut eu acces la informații… Trebuie făcut ceva. Repet, mi-e greu când văd că ne pleacă, valuri-valuri, copiii în străinătate. Mă întâlnesc cu mulți oameni care lucrează afară, nu pe salarii extraordinare, dar îmi spun că le e lehamite de sistemul nostru. Și în sistemul sanitar, oamenii așteaptă câte patru-cinci luni să facă un RMN. Lucrurile se mișcă greu în țara asta, suntem cu picioare de plumb…

Și-atunci, d-le comandant, revin cu o întrebare: nu vă bate gândul să intrați în politică?

- Nu știu, nu cred. Am avut niște oferte, sincer vă spun, destul de tentante de la partidele importante, dar nu cred… Da, lucrurile pot fi schimbate prin politică. Dl. Ion Mînzînă, de exemplu, a avut puterea să schimbe; a adus din cei tineri, a adus parlamentari noi… Numai că politicienii tineri sunt captivii celor cu experiență. Revin la acea situație cu domnii polițiști care discutau că discursul meu ca Avertizor de integritate n-are treabă cu politicienii. Vreau să-i spun acelui domn care va rămâne cu apelativul de „Geoană” că acel interviu (din „Jurnalul de Argeș”) a avut peste 142.000 de vizualizări.
La politică și la fotbal ne pricepem toți. Am observat: când e vorba despre politică, despre altceva decât despre Poliție, articolele sunt mult mai vizualizate, mai digerate, pentru că – încă o dată vă spun – mulți cetățeni, cu funcții importante, cu care am stat de vorbă, nu înțeleg sistemul nostru. Nici noi nu îl înțelegem pe al altora, din sănătate, din administrație…

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „D-lui Gherghe, care era cu interlopi, cu politicieni, cu primari, de ce nu i se retrage avizul ORNISS?!”

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Cu o „busola sanatoasa” … orice om poate intra in politica !

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Atacul de la Berlin Pride: suspectul a atacat trupele speciale și a fost împușcat mortal

Bărbatul căutat după atacul comis în apropierea paradei Pride din Berlin a fost ucis de polițiști în timpul unei intervenții […] Citește!

Tânără de 20 ani, din Câmpulung, plecată de acasă. Ați văzut-o?

Polițiștii din Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, sâmbătă, 25 iulie, tânăra BĂCANU BIANCA ELENA, în vârstă […] Citește!

Doi frați de 12 și 15 ani au murit înecați. O fetiță de 6 ani a fost salvată în ultimul moment

Sfârșit tragic pentru doi frați, în vârstă de 12 și 15 ani, care și-au pierdut viața duminică după-amiază, după ce […] Citește!

Operațiune de amploare în Marea Neagră: Garda de Coastă caută fragmentele dronei rusești doborâte lângă Sulina

După incidentul aerian produs în apropiere de Sulina, autoritățile române au declanșat o amplă operațiune pentru recuperarea resturilor dronei distruse […] Citește!

Lot de vaccin antirabic retras după ce a fost transportat în condiții necorespunzătoare. Un nou stoc ajunge în România din Franța

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a anunțat că un lot de vaccin antirabic VERORAB […] Citește!

O vacanță la mare s-a transformat într-un coșmar. O tânără de 18 ani luptă pentru viață

O vacanță la mare s-a transformat într-un coșmar pentru o tânără de 18 ani din Craiova, care luptă acum pentru […] Citește!

Accident la Stoenești, în Argeș. Persoană preluată de echipajul medical

După accidentul mortal de la Dedulești, un alt eveniment rutier s-a produs duminică, 26 iulie, în Argeș, mai exact în […] Citește!

Unele stații PECO din județele Galați și Brăila au rămas fără motorină după oprirea alimentării cu petrol din Kazahstan

Primele semne ale unei posibile crize de aprovizionare cu carburanți au început să apară după oprirea alimentării cu petrol din […] Citește!

Sărbătoare la Șuici, de Ziua Comunei. Festivități, târg anual și multă emoție

Localitatea argeșeană Șuici și-a sărbătorit astăzi cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Comunei, un eveniment devenit tradiție și un prilej […] Citește!

Raed Arafat, acuzații explozive despre ancheta angajărilor de la DSU: „Competență atrasă ilegal”, filaje și telefoane ridicate

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, lansează acuzații severe privind modul în care a fost desfășurată ancheta referitoare […] Citește!

Video. Accident mortal în Argeș, la Dedulești. Ce spune Poliția

Duminică, 26 iulie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui grav accident rutier, pe DJ […] Citește!

Peste 330.000 de persoane, evacuate sau izolate în Franța și Spania din cauza incendiilor. Flăcările se apropie de Bordeaux

Sudul Europei traversează una dintre cele mai dificile perioade din acest sezon de incendii. Franța și Spania se confruntă cu […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

Mai puţine zile de comune şi mai mult asfalt

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!