Combaterea dezinformării în UE

de | 3.12.2022 09:56 | Actualitate, Bani europeni, Home, Politica si Administratie

În ziua de 1 decembrie, Comisia a anunțat crearea a șase noi centre de combatere a dezinformării, care vor face parte din Observatorul european al mass-mediei digitale (EDMO), platforma independentă pentru verificatori ai informațiilor publicate, cercetători universitari și alte părți interesate relevante care contribuie la combaterea dezinformării în Europa.

Citește și: Timp de trei ani, contabila de la Corbi a furat aproape 2 milioane lei sub nasul fostului primar

Noile centre acoperă acum toate țările UE și vor fi operaționale de la începutul anului viitor, completând cele opt centre existente deja din 2021. Acestea vor contribui la formarea unei comunități multidisciplinare care să creeze o rețea capabilă să identifice și să analizeze campaniile de dezinformare, să organizeze activități de alfabetizare mediatică la nivel național sau multinațional și alte activități de sprijinire a combaterii dezinformării.

Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Asigurarea transparenței, sensibilizarea și verificarea faptelor se numără printre cele mai importante instrumente de care dispunem pentru a elimina dezinformarea online. Ne asigurăm că acest lucru se realizează în mod eficient și că rezultatele sunt la dispoziția fiecărui european. Vom continua să valorificăm expertiza Observatorului european al mass-mediei digitale în contextul Codului de bune practici privind dezinformarea. Acest lucru va intensifica și eforturile de combatere a propagandei de război a Rusiei, în fiecare țară a UE și în toate limbile.”

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „În UE, ne consolidăm acțiunile de combatere a dezinformării, iar contribuția EDMO în această privință este importantă. Noul act legislativ privind serviciile digitale – elementul central prin care UE sporește siguranța spațiului online, care tocmai a intrat în vigoare – va duce lupta noastră împotriva dezinformării la un alt nivel.”

Citește și: Judecătorul Apostol și-a prevestit moartea prin poezia „Oare de ce?”

Cele șase propuneri de centre selectate de un grup de experți independenți vor beneficia de finanțare din partea UE (aproximativ 8 milioane EUR în total) din programul „Europa digitală”. Fiecare dintre noile centre naționale și regionale va acoperi una sau mai multe țări: Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, România și Slovenia.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *