Web Analytics

Codul Rutier se va schimba în 2022 și va aduce noi amenzi pentru șoferi

de | 28.12.2021 09:03 | Actualitate

Codul Rutier 2022 ar putea fi modificat, după ce Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care prevede un nou sistem de amenzi pentru şoferii români care încalcă regulile de circulaţie.

Codul Rutier 2022 ar putea fi schimbat dacă proiectul de lege adoptat tacit de Senat va fi adoptat şi de Camera Deputaţilor, promulgat de preşedinte şi apoi publicat în Monitorul Oficial, potrivit antena3.ro.

Proiectul de lege care poate modifica Codul Rutier 2022 prevede ca drumurile publice din România să fie monitorizate video de Poliţia Română, astfel încât contravenţiile şoferilor să fie constatate automat, la fel ca şi aplicarea amenzilor.

Citește și Se extinde rețeaua de canalizare pe o stradă din Pitești

Fără să fie discutat în plen şi supus votului, proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, zilele trecute.

Proiectul face referire la dezvoltarea unui sistem de camere de supraveghere la nivel naţional, operat de Poliţia Română, astfel încât şoferii care încalcă legea să fie amendaţi automat în baza imaginilor filmate de camerele de supraveghere, fie ele fixe sau mobile.

Sistemul video ar urma să trimită automat la adresa proprietarului autoturismului filmat când încalcă regimul rutier o fotografie care să servească drept probă, împreună cu procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii