Web Analytics
scris sâmbătă, 10.09.2022

Cod galben de ploi în 32 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă în zone din 32 de judeţe, pe parcursul acestei zile.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 10:00 – 23:00, în Maramureş, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în Muntenia şi la munte, vor fi perioade cu averse torenţiale.
În regiunile sud-estice, după-amiaza şi la începutul nopţii vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Cod galben de ploi în 32 de județe

Citește și: Turul României, față în față cu etapa regină 


Judeţele vizate de noua atenţionare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul ţării.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...