Web Analytics

articol scris miercuri, 01 octombrie 2025

Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Situaţii în care este recomandată extracţia unui dinte

Deși, în trecut, extracția dentară era o practică foarte uzuală, recurgându-se la ea de fiecare dată când pacientul resimțea o durere acută la nivelul dintelui, în prezent, datorită evoluției medicinei stomatologice, medicii încearcă pe cât posibil să salveze dintele afectat.

Există şi cazuri în care extracţia dentară este singura soluţie:

- În cazul unui dinte puternic afectat de carie, care nu mai poate fi restaurat prin obturație ori mijloace protetice. De amintit este că procesul carios poate afecta inclusiv un dinte stâlp aflat sub o lucrare protetică;
- Dinții afectați de parodontită marginală cronică profundă (boala parodontală) care prezintă mobilitate severă, de gradul al III-lea;
- Dinte cu gangrenă ori procese supurative repetate care pot afecta alți dinți din vecinătate;
- În cazul fracturilor corono-radiculare, atunci când linia de fractură implică coroana, dar și rădăcina dintelui în cauză,
- Extracția în scop ortodontic. Spre exemplu, molarii III (măselele de minte) pot împiedica alinierea celorlalți dinți pe arcadă în cazul unor înghesuiri dentare, iar dinţii incluşi pot provoca dizarmonii dento-alveolare, pot împiedica erupţia sau redresarea ortodontică a dinţilor vecini;
- Extracția în scop protetic în cazul dinților care au migrat prin extruzie sau înclinări și împiedică realizarea unei lucrări protetice;
- În cazul unui dinte temporar sau de lapte, când acesta nu și-a încheiat procesul de rizaliză, nu prezintă mobilitate și împiedică erupția normală a dintelui permanent.

Recomandări după efectuarea extracţiei dentare:

- Mențineți compresa minim 2 ore;
- Dietă semilichidă, la temperatura camerei în ziua intervenţiei; evitați consumul de produse iritante - produse lactate, alimente dure, băuturi alcoolice, fumatul;
- Evitați 1-2 zile alimentele prea fierbinți sau prea reci (ceai fierbinte, înghețată etc);
- Reluarea periajului dentar începând de a doua zi, menajând zona plăgii postextracţionale;
- Dacă aveți dureri, puteți folosi analgezice ușoare;
De reținut este că durerea locală, tumefacția obrazului sau buzei, trismus moderat (incapacitatea de a decshide gura) - în special după extracția molarilor de minte inferiori - sunt manifestări normale postoperatorii și se remit de regulă după 3-4 zile. Practic, extracția dentară este ultima soluție la care se va apela!
E-mail: contact@drteo.ro 
Telefon: 0736/407.404

Citește și Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! SĂPTĂMÎNA ZÂMBETELOR la Dr. TEO

Citește și Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Igienizarea dentară profesională

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tragedie în fotbalul spaniol: un atacant de 30 de ani a murit după o ciocnire pe teren

Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul în vârstă de 30 de ani al echipei […] Citește!

Un copil nevaccinat a murit de rujeolă în New York. Primul deces din ultimii peste 30 de ani

Un copil din comitatul Lewis, statul american New York, a murit după ce s-a infectat cu virusul rujeolic. Victima nu […] Citește!

Școală din Ploiești, fără curent din cauza neplății facturilor

Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Ploiești a fost deconectată de la electricitate din cauza neplății facturilor. În această incintă se […] Citește!

Argeș. Bărbat reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție

Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din Ștefănești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie […] Citește!

Incendiu în Oituz. Două persoane au suferit arsuri la față și la mâini

Marți, 3 noiembrie 2026, a avut loc un incendiu în satul Harja, comuna Oituz, unde locuința a două persoane a […] Citește!

Video. 65 de percheziții în Argeș și în alte județe! Un grup infracțional organizat a fost destructurat

Marți, 3 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au pus în aplicare […] Citește!

Pitești. Expoziție de cărți fantastice, la Biblioteca Județeană

În perioada 2-30 noiembrie 2026, în holul central al Bibliotecii Județene Argeș, are loc expoziția cu tematică fantasy, „Realism și […] Citește!

Cele patru persoane dispărute de la cabana din Poemi, găsite în siguranță

Familia dată dispărută luni, 2 noiembrie 2026, de la cabana din Poeni, a fost găsită a doua zi, într-un cord […] Citește!

Grupul grec PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa Kotsovolos (Next Gen Retail Services Single Member S.A.) a semnat un acord pentru achiziționarea […] Citește!

trageri

Aplicații militare cu muniție de război în Tulcea

Marți, 3 noiembrie 2026, a început militară din Babadag, urmându-se să se desfășoare în toate zilele lucrătoare ale acestei săptămâni, […] Citește!

Cască în ureche și cameră ascunsă în haine! Cum a încercat un piteștean să fraudeze examenul auto

Incident la Serviciul Permise din Argeș, unde un candidat în vârstă de 29 de ani, din Pitești, a fost prins […] Citește!

Vești importante pentru sistemul energetic al României: Grupul 5 de la Turceni a fost repornit după noua avarie

Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni, singurul rămas în funcțiune în cadrul acestei unități de producție a energiei […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete