Și totuși, nu e vorba de alegerile europarlamentare care bat la ușă la vremea castanilor în floare, nici de cele prezidențiale de mai la toamnă, pe brumă. Care, prin natura lucrurilor, nu pot fi decât politice. De asemenea, consilierii, primarii, deputații, senatorii – cu puține excepții ale candidaților independenți – nu pot fi aleși altfel decât pe listele întocmite de partide. Dar politicul își vâră, uneori, coada prea adânc unde nu-i fierbe oala. Chiar prea des, unii funcționari, mergând chiar până la portari, își datorează posturile unor formațiuni politice. Caz în care partidul cu pricină ar trebui să știe să-și aleagă omul. Altfel riscă să fie făcut de râs. Că e de dreapta, că e de stânga, că e de centru, că e din amestecuri, de data aceasta s-ar putea să fie șifonat, ca să nu spunem compromis…
Nu știm dacă personajul despre care va fi vorba în aceste rânduri face parte din clientela politică sau a ajuns director prin propriul merit. Cert este că s-au respectat toate formalitățile legale, scut sub care a putut fi promovat.
Director adjunct la Colegiul Național „Zinca Golescu”, profesor de educație fizică și sport, succesor al unor dascăli cu renume în disciplină, ca Stănescu sau Vorovenci, domnul Aurel Bădiță are un rol important în conducerea colegiului. Personal cunosc nenumărați profesioniști din acest segment al educației școlare, pe care îl respect, în care sunt și oameni de cultură generală. Care cultivă dictonul tradițional: „Minte sănătoasă în corp sănătos”.  Dar și replica de pe cealaltă față a monedei: „Trup viguros cu minte luminată”.
Din păcate, așa cum sunt și unii profesori care consideră educația fizică o rudă săracă, ba chiar inutilă, există și profesori de sport pentru care întreaga educație trebuie să se rezume în vârful bocancilor și în buricele degetelor. Și cum să nu fie așa când ei însăși poartă pe umeri, în loc de cap, o minge rotundă de fotbal sau lunguiață de rugby, umflată cu aer pompat, iar ideile le depoziteaza în labele picioarelor?
Nu vreau să fac greșeala condamnabilă de a afirma că domnul Aurel Bădiță ar aparține unei asemenea specii. Departe de mine gândul de a-i umbri imaginea pe care și-a consolidat-o și sub care ar putea să salte în ierarhie. Să treacă drept un personaj autoritar, corect și eficient. Îi dorim succes…
Dar nu ne putem împiedica în așa ceva de a povesti o întâmplare ce pare semnificativă pentru caracterul, formațiunea și bagajul său cultural.
Lucrurile au stat așa: pentru aprobarea oficială a găzduirii într-o sală de clasă, duminică, pe 11 mai, pentru întâlnirea foștilor elevi ai clasei de filologie a X-a F, care a fost desființată în iunie 1981, s-a depus la cancelariea colegiului o cerere care a primit avizul favorabil. Menționăm faptul că toți participanții au fost elevi ai acestei școli. Azi cu poziții sociale importante: universitari, juriști, profesori, farmaciști, bancheri, funcționari, alți intelectuali.
Și cum se întâmplase să fie de față și un profesor al lor care împlinea venerabila vârstă de 85 de ani, nu au putut să fie evitate nici discuțiile despre el și nici despre cartea sa, lansată cu o zi mai înainte la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde au fost invitați și participanții din acest moment.
Nu s-au depănat amintiri vulgare, nu s-au debitat vorbe indecente. Ca să luăm numai câteva exemple: o doamnă, psiholog în Ministerul de Interne, declara că folosește în activitatea sa o învățătură primită în prima lecție de pe băncile acestui liceu: „Toată averea voastră pentru o viață întreagă este cea pe care o puteți strânge în acești ani de școală. Ceva care nu se poate nici vinde, nici cumpăra, nici dărui, nici moșteni. Restul este efemer. Bunurile materiale pot pieri în incendii, în inundații, în alte cataclisme, în jaful tâlharilor. Seifurile pot fi sparte, băncile pot să dea faliment. Dar tezaurul pe care îl acumulați în mintea voastră nu poate să dispară decât odată cu voi!” Altcineva își aducea aminte de o altă zisă care ținea  să spună: „Copii, nu notele contează, ci cunoștințele pe care le-ați însușit!” Și tot așa regizoarea Cezarina Udrescu, jurista Ana Stan, juristul Cătălin Dârnă, poeta Magda Grigore, conferențiarul universitar Costică Manea și câți alții.
Dar, la un moment dat, și-a făcut apariția, fără să salute sau să se prezinte – putea să fie luat drept oricine – domnul director adjunct Aurel Bădiță. Căruia i s-a părut că discuția a alunecat din schema pe care o cunoștea: nu a sunat clopoțelul, nu s-a strigat catalogul, nu și-au prezentat, în ordine alfabetică, participanții activitatea, copiii, soții și soțiile. Drept pentru care judecata din muşchii săi de sportiv performant a reacționat prompt. Și nu a făcut altceva decât să ne dea afară din clasă. Fără menajamente sau zăbavă. Ceea ce pe unii dintre noi i-a făcut să se întrebe deschis dacă nu cumva domnul Aurel Bădiță a fost făcut director adjunct din plesneală sau la nimereală. Eu aș zice că de vină este numai ticăloasa de sală ce ne-a fost repartizată, care poartă numărul fatal de 13, fără bis…

(Prof. Marin Ioniţă)