Web Analytics

CJ Argeș: ”Împreună pentru Ucraina, o campanie de suflet!”

de | 2.03.2022 18:30 | Actualitate

În semn de solidaritate cu poporul ucrainian, atât de răvășit de război, Consiliul Județean Argeș, DGASPC Argeș, Asociația ”5 S” Pitești și Asociația ”Sfinții Spiridon și Irina” Pitești s-au alăturat campaniei ”Împreună pentru Ucraina”.

După o pandemie care a zdruncinat întreaga lume, trăim acum vreme de război. Cine s-ar fi gândit că vom fi martori ai unei asemenea perioade în care vedem zi de zi vieți schimbate atât de dur, de nemilos, de neașteptat! Nu puteam rămâne indiferenți în fața suferinței vecinilor noștri care și-au părăsit casele pentru a-și salva viața. Iar echipele noastre au ajuns la Vama Sighet, pentru a oferi ajutor. Mâncare, haine, pampers, încălțăminte și pături au ajuns la Sighet. Dar ajutorul nostru pentru refugiații ucrainieni nu se oprește aici. Partenerii implicați vor oferi cazare pe o perioadă nedeterminată, iar mamele și copiii ucrainieni vor primi consiliere și sprijin din partea specialiștilor noștri pentru a putea trece peste această perioadă. Astfel, în locațiile amenajate în Argeș, cu sprijinul CJ Argeș, DGASPC Argeș și al celor două Asociații, refugiații vor primi servicii integrate cu scopul reîntregirii și reconectării familiilor destrămate.

Citește și Pitești: Film în premieră la Cinematograful ”București”

Nimeni nu merită să treacă prin așa ceva. Nimeni nu rămâne indiferent, iar Argeșul va fi gazdă pentru familii care vor avea de noi. Vedem zilnic imagini sfâșietoare, mame care își protejează copiii și fac tot ce pot pentru a-i duce cât mai departe de locul în care durerea este imensă. E impresionant să vezi inocența copiilor și zâmbetele lor în timp ce își poartă jucăria preferată în brațe și își țin strâns mamele de mână. Sunt imaginile unei dureri despre care credeam cu toții că vom citi doar în cărțile de istorie. Este greu în astfel de vremuri să simți lumina în suflet. Dar e realitatea pe care nicio mamă nu și-ar dori să o trăiască. E greu de dus aceste vremuri. E greu de a simți lumină în suflet. E greu de privit aceste imagini. Și fiecare privire de copil, fiecare chip al unei mame cu lacrimi în ochi sunt destine unice, dar unite de dramele războiului. E greu de ascultat povești sfâșietoare.

În această realitate, o lume întreagă ajută. România ajută. Argeșul ajută. Iar noi suntem parte a oamenilor care s-au implicat și se vor implica pentru a fi sprijin poporului ucrainian și refugiaților care fug din calea războiului. Ne vom deschide casele pentru acești oameni. Sufletele ne sunt deja deschise. Împreună vom fi parte a comunității strânse să redea liniștea și speranța.

Suntem alături pentru o cauză dreaptă, iar campania ”Împreună pentru Ucraina” unește suflete și oameni. E o primăvară tristă și sângeroasă, dar vom fi alături pentru ca nicio primăvară să nu mai fie ca cea pe care o trăim acum. Cu sufletul alături de Ucraina, de poporul ucrainian și de refugiații ucrainieni,

Conducerea CJ Argeș

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *