Web Analytics
scris joi, 24.01.2019

ECO – citicii

Secția Tinerilor din cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș a deschis anul 2019 cu un atelier creativ de reciclare pentru copii. Aceștia au învățat despre comportamentul eco-responsabil și au conștientizat rolul reciclării, pas important în protejarea resurselor naturale și, implicit, a mediului înconjurător. Prieteni de nădejde în cadrul acestui atelier au fost foarfecele, hârtia și lipiciul, care i-au ajutat să-și ducă munca la bun sfârșit.
Atunci când confecționează o „jucărie”, citicii se bucură, înainte de orice, de faptul că pot lucra împreună și abia apoi de rezultat. Scopul atelierelor organizate de Biblioteca Județeană Argeș este, de altminteri, acela de a-i familiariza pe copii cu ”regatul cărților”, totodată de a-i deprinde să interacționeze corect și să lege prietenii. Rezultatul a fost unul de impact, dovadă fiind numărul mare participanți.
Carmen Frîncu

ECO – citicii

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...