Web Analytics

articol scris miercuri, 02 septembrie 2026

Cine o conduce pe FCSB din umbră: „El face totul la echipă, e «spionul» lui MM!”

Lucian Filip este omul care conduce, de fapt, din umbră FCSB! Deși oficial figurează ca preparator fizic, fostul mijlocaș a ajuns să aibă un rol tot mai important în staff-ul lui Marius Baciu. El se ocupă de analiza meciurilor și a adversarilor, pregătește antrenamentele și transmite indicațiile pe teren, în timp ce Baciu pare să fi cedat mare parte din atribuții.

Daniel Bîrligea și Florin Tănase au plecat de la FCSB. Valentin Crețu a fost exclus o zi din lot și a fost la un pas să-i fie reziliat contractul.

Ștefan Târnovanu i-a cerut agentului să-i caute echipă, pentru că nu mai suportă haosul de la FCSB, în timp ce Octavian Popescu este de negăsit pentru conducerea clubului, după ce i-a anunțat că este răcit și nu s-a mai prezentat la antrenamente.

Acesta este rezumatul ultimelor zile la FCSB, echipă aflată în plin scandal între staff și jucători! Dar problemele nu sunt deloc recente.

Haosul s-a declanșat imediat după eliminarea cu Auda, din preliminariile Conference League, atunci când s-a rupt totul între o parte dintre fotbaliști și Marius Baciu.

„Nu avem antrenor și nu vrem să pricepem lucrul ăsta. Dacă vrem să facem performanță, ne trebuie un antrenor”, era mesajul din vestiar pe care GSP.ro l-a prezentat.

Ruptura era evidentă. Inclusiv patronul spunea atunci că „am ajuns de râsul lumii”, dar a preferat să meargă pe mâna lui Baciu în continuare.

Degeaba a primit mesaje din interior că „nu poți să faci fotbal când nu ai un antrenor pe bancă”, patronul n-a făcut niciun pas în spate.

„El face totul la echipă! De la analiza meciurilor la analiza adversarilor. E creierul din spate și, de când a primit putere, s-a schimbat inclusiv el. Omul când dă de putere...

Baciu i-a dat mână liberă lui Filip pentru că e mai priceput. Chiar dacă mesajele sunt transmise pe teren de el, Filip face toată documentația pentru antrenamente. Chiar dacă pare blând și domol, a început să ridice tonul”, spun cei din interior, potrivit gsp.ro.

Lucian Filip este omul lui Mihai Stoica, cei doi având o relație foarte bună încă de pe vremea când Filip era jucător la echipă.

A prins mai mulți „principali”, după ce a renunțat la cariera de profesionist, dar de fiecare dată a făcut parte din staff-ul acestora.

Lucian Filip e încadrat ca preparator fizic

Inclusiv după plecarea lui Mirel Rădoi în Turcia și până la numirea lui Marius Baciu, de pregătirea echipei, de antrenamente și de prezența la meciurile oficiale s-a ocupat Lucian Filip.

„Antrenorul nu poate fi un salvator. El trebuie să vină, să pună umărul”, spunea fostul mijlocaș, la prima conferință de presă, după plecarea lui Rădoi.

În acest moment, FCSB l-a înregistrat la FRF și LPF pe Lucian Filip ca preparator fizic! „Nu are licență UEFA ca să fie antrenor!”, a fost și mesajul pe care șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, Lucian Burchel, l-a transmis.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Mobilitatea echitabilă a forței de muncă în UE. Drepturi sociale clare pentru toți

Comisia Europeană a adoptat astăzi pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei scop este să garanteze drepturi sociale […] Citește!

AJOFM Argeș anunță Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș anunță că vineri, 9 octombrie 2026, va avea loc BURSA LOCURILOR DE […] Citește!

Argeșean prins transportând lemne nejustificate. Amendă usturătoare

Luni, 14 septembrie, polițiștii din Stâlpeni au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna […] Citește!

Capitala României va găzdui finala Europa League pe Arena Naţională peste doi ani

Finala Europa League Bucureşti 2028 - Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, ca finala Europa League să se dispute […] Citește!

Nicuşor Dan grăbeşte desemnarea premierului. Partidele, chemate la consultări miercuri

Preşedintele Nicuşor Dan va chema partidele la consultări pentru desemnarea premierului, cel mai probabil miercuri, potrivit unor surse. Şeful statului a […] Citește!

Câmpulung. Copil de 3 ani, acroșat de mașină

În seara zilei de luni, 14 septembrie, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați cu privire la un accident rutier în […] Citește!

Reducerea accizei la motorină se menține până la finalul lunii septembrie

Ministerul Finanțelor a anunțat marți că reducerea de 25% a accizei la motorină standard va fi menținută și în perioada 16-30 […] Citește!

Primul mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele din Piața Victoriei: Totul a degenerat în acte regretabile de violență

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, în plin protest al femierilor din Piața Victoriei. Ilie Bolojan susține că a luat act […] Citește!

Sorin Grindeanu, după violențele din Piața Victoriei: Ilie Bolojan are obligația să iasă de după perdelele de la Guvern și să ia măsuri

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, face un apel către protestatarii din Piața Victoriei să înceteze violențele. De asemenea, el îi solicită premierului Ilie […] Citește!

Video. Argeșean prins conducând băut și fără drept. A ajuns în arest

Luni, 14 septembrie, polițiștii din Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar de conducere a unui vehicul fără permis și […] Citește!

Tânăr reținut după ce s-a îmbătat și a lovit o angajată a unui magazin iar pe alta a vrut să o sărute. Apoi, urcat la volan, a lovit un autoturism

Polițiștii de investigații criminale din Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, […] Citește!

Argeșean reținut pentru viol asupra unei fete de 14 ani

Duminică, 13 septembrie, polițiștii de investigații criminale din Costești au continuat cercetările într-un dosar de viol asupra unui minor și […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!