Lereșteanul Liviu Mihai Enache, şeful Formației Salvamont Câmpulung Muscel, din cadrul Salvamont Argeș este argeșeanul care a cucerit Mont Blanc. Echipa sa a montat noi marcaje în masivul Iezer-Păpușa. Culmea Mezea-Otic a mai primit șase stâlpi de marcaj, iar pe zona de creastă între Vf. Roșu și Vf. Iezerul Mare marcajul a fost suplimentat cu încă cinci stâlpi.
Salvamontistul argeșean face parte dintr-o familie în care dragostea de munte este o tradiție, iar pasiunea pentru sport s-a transformat în pasiune. Tatăl său, Gicu Enache, a fost alpinist cu performanţe notabile în cadrul Spartachiadei militare.
Cercetător ştiinţific la Academia Română, salvamontistul lereștean are în palmares ascensiuni extrem de interesante. În anul 2007, în Bulgaria, a escaladat cel mai înalt vârf din Balcani Musala, de 2925 m deasupra nivelului mării, supranumit ”Acoperişul Bulgariei“.
Citește și Mașinile Dacia, locul I la înmatriculări noi în acest an
După doi ani, în 2009, student fiind, realizează marea aventură: escaladarea vârfului Mont Blanc din Alpii francezi. Până la tabăra de bază 4200 m a fost împreună cu un prieten, Zainea Costel care, din cauza lipsei de aclimatizare, renunţă. De aici, singur, în condiţii vitrege, ducând o continuă luptă între ”el“ şi ”el“, vineri, 07 august 2009, la orele 11 şi 24 de minute, ajunge pe vârful Mont Blanc, la altitudinea de 4810 m deasupra n.m. şi arborează drapelul României. În cele 15 minute cât a stat a întâlnit un cuplu de alpinişti germani, fiind martorul logodnei acestora.
După doi ani, în 2011, a escaladat cel mai ”tehnic“ vârf din Alpii elveţieni Eiger de 3970 m deasupra n.m. Plecarea spre vârf s-a făcut (se face şi acum) de la cimitirul celor morţi în tentativa de a escalada acest vârf. Tot în anul 2011 îl găsim într-o altă tentativă alpină, reuşită și aceasta, în Italia, unde escaladează vârful Monte Rosa înalt de 4634 m, deasupra n. m., din cadrul aceluiaşi lanţ muntos Monte Rosa.
0 Comentarii