Prietenul meu Theophyle, un profesor tînăr care îşi expune ideile în mediul virtual, fără vanitate dar cu inteligenţă şi argumentat, a publicat recent pe blogul Contributors.ro (https://www.contributors.ro/) un text de pus în ramă. Este vorba despre o critică a capitalismului speculativ, purtată cu argumentele istoricului şi politologului, mult mai penetrantă decît oricare abordare pe care mi-a fost dat s-o citesc de cînd criza economică îşi face de cap prin lume. Astăzi, partea a doua a analizei – soluţii pentru revenirea la normalitate, chiar şi în colonia economică numită România. Lectură plăcută!
(Cristian Cocea)

Occidentul şi-a asigurat bunăstarea cu ajutorul posibilităţii date populaţiei de a ajunge la un nivel de viaţă ridicat prin creditele pe care le-a acordat omului de rînd pentru a trăi mai bine sau producătorului pentru a produce mai eficient. Băncile şi instituţiile financiare au alimentat agregatele sociale cu “combustibilul” necesar dezvoltării.
Creditul este o unealtă pentru dezvoltarea unei societăţi. Creditul trebuie să genereze producţie şi unelte  cu care se poate ajunge la o eficienţă economică, creditul trebuie să dea posibilitatea unor cetăţeni să-şi procure o bunăstare necesară unui trai civilizat.
Creditul nu poate fi în nici un caz obiectul unor manipulări ordinare care au “orbit” o populaţie infantilă din punct de vedere consumerist. Creditul “cu buletinul” a fost una din cele mai nocive acţiuni bancare din toate timpurile. Noi, românii, am devenit indienii cumpăraţi de primii albi în America cu dulciuri şi mărgele de sticlă. Acum plătim cu bolile pe care le-au adus aceşti “albi de peste hotare” nouă, indienilor moderni!
Aşadar, împreună cu conducerile incompetente şi răuvoitore din 1989 şi pînă astăzi, ne-am transformat într-o democraţie a bunului plac. De la “capitalismul de cumetrie” la neo-imperialismul economic, generat cu ajutorul conducerilor corupte ale românilor, susţinut de marii oameni de afaceri “liberali” (fără legătură cu partidul), care au mituit pe toţi cei care puteau fi mituiţi şi care au cumpărat afaceri cu 35 de milioane de USD şi le-au vîndut cu 2 miliarde de USD sau de marii nomenclaturişti (ca să nu-i numim altfel) care s-au transformat în moguli media,  dezvoltatori imobiliari sau samsari la bursă, am ajuns unde ne aflăm astăzi.
Uniunea Europeană, care trebuia să ne ajute să recuperăm deceniile pierdute, ne-a exportat “dreptul la proprietate,” sfînt în democraţiile liberale, dar care la noi consfinţeşte corupţia, furtul şi jafurile. Jaful asistat, statul asistat,  protecţia averilor ilicite  şi creditul cu buletinul ne-au adus pînă aici. Situaţia este mult mai grea decît cred majoritatea românilor, pur si simplu am ajuns la ziua decontului şi în această zi lipsesc cele 100 de miliarde furate din ‘89 şi pînă astăzi (estimare bazata pe cifre şi extrem de conservatoare). Am ajuns la ultimativul proverb românesc “cine nu munceşte nu va mînca”; inainte de asta o răfuială cu cei care ne-au furat atît de mult, atat de mult timp, nu ar strica deloc. Ca de obicei, opţiunea este întotdeauna a publicului!
Privind prin perspectiva istorică pe care meseria mi-o impune, cred că, într-un fel sau altul, omenirea păşeşte spre un “ev al valorilor finite”:
Poţi să consumi numai cît produci;
Consumi mai mult, trebuie să produci mai mult;
Dacă nu produci mai mult, trebuie să te împrumuţi, împrumutîndu-te devii dependent de creditor;
Dacă produci mai mult decît consumi poţi economisi;
Din ceea ce economiseşti poţi împrumuta pe alţii sau poţi să contribui la o mai bună stare de lucruri a societăţii tale;
Cine nu munceşte măcar cît pentru a acoperi ceea ce consumă devine dependent de alţii, cine produce mai mult decît consumă crează bunăstare societăţii lui (…)
Unul din adevărurile sumbre ale Europei din care facem parte este că  Euro, ca orice monedă, are nevoie de un spaţiu cît mai mare de export al simbolului de referinţă (care este, în acelaşi timp, şi un spaţiu al inflaţiei). Acesta a fost adevărul profund din spatele extinderii Europei. Din fericire, procesul nu poate continua la nesfîrşit pentru că ţările europene s-au împrumutat între ele, nu doar în afara zonei euro! S.U.A., ca stat puternic şi unitar, poate exporta inflaţie către restul lumii, însă europenii reprezintă mai multe state, care se împrumută între ele, în zona euro, sau împrumută în afara zonei euro! Aşa s-a ajuns la “caruselul nebunilor”, în care membrii s-au împrumutat între ei, convinşi că investiţiile făcute în statele nou intrate vor acoperi pînă la urmă lipsa de productivitate internă.
Europa are o singură şansă de scăpare – numai dacă elita financiar-politică europeană, reprezentată de birocraţia cenuşie de la Bruxelles, este pusă la punct  de  cetăţenii naţiunilor care alcătuiesc Uniunea.
Criza actuală nu a fost un eveniment inevitabil, numele ei este “lipsă de responsabilitate”. Majoritatea motivaţiilor negative bazate pe elemente  geopolitice au fost inexistente în declanşarea acestei crize. Aşa cum comunismul a căzut din lipsa lui de compatibilitate cu necesităţile societăţii umane, aşa va cădea şi capitalismul fiduciar. Societatea umană nu mai poate tolera nici capitalismul fiduciar, aşa cum l-am descoperit, cum nu a mai putut tolera comunismul. Capitalismul – fiduciar este promotorul primei etape a acestei crize. Acest capitalism – fiduciar   a creat valori inexistente pentru a sustrage bani existenţi şi a-i transforma în valori finite (adevărate, stabile), însuşindu-le. În afara incompatibilităţii cu nevoile societăţii, ambele sisteme – comunismul şi capitalismul – fiduciar –  au la bază o singură ipoteză existenţială, minciuna şi propaganda masivă. Cine crede că această criză, declanşată de capitalismul – fiduciar, s-a terminat greşeşte amarnic. Omenirea a intrat în a doua etapă a crizei, poate şi mai grea decît prima. Etapa în care statele au devenit ameninţate de faliment. Această nouă etapă o putem numi “criza datoriilor suverane”, mai puţin dependentă  de capitalismul fiduciar; singura legătură ar fi că acest capitalism a facilitat intrarea statelor în impas (vezi legaturile oneroase ale economiei greceşti cu capitalismul fiduciar, care a mascat datoriile de loc noi ale Greciei pînă la insolvenţa lor). O a treia etapă ne pîndeşte după colţ şi se numeşte “conflictul monetar modial.” Personal sper că înţelepciunea statelor va prevala (…)
Singura şansă a României de a ocupa un loc respectabil în Europa a fost confiscată de privatizarea frauduloasă şi clientelară a resurselor naţionale… Noile privatizări trebuie gîndite serios şi făcute transparent. Sînt sigur că şi “noua democraţie” va fi foarte diferită de cea existentă, din nefericire pe noi ne va vizita peste două generaţii.