În perioada 1-3 decembrie, polițiștii din Pitești au desfășurat o serie de acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, dar şi privind respectarea disciplinei rutiere.
Citeşte şi: Conducea „ameţit” prin Câmpulung. A ieşit pozitiv la drugtest
De asemenea, la Piteşti s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind depistate cinci femei, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, care atrăgeau persoane în vederea practicării de raporturi sexuale, spre a obține foloase materiale.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeş, cele în cauză au fost sancționate contravențional, conform Legii 61/1991R.
Cât priveşte diciplina, inclusiv cea rutieră, în perioada precizată, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.240 lei, fiind reținute două permise de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare.
Sancțiunile au fost aplicate astfel: 27, în valoare de 7.800 lei, ca urmare a unor abateri privind normele de conviețuire socială; 90, în valoare de 9.451 lei, privind abateri de la normele de circulație pe drumurile publice.
0 Comentarii