Web Analytics
scris joi, 29.11.2018

Cinci exemple de licitaţii în care drumarii investigaţi de Consiliul Concurenţei au participat singuri şi au câştigat

# Noi dezvăluiri despre Cartelul asfaltatorilor din Piteşti # Jurnalul de Argeș a descoperit cele cinci contracte, pornind de la declarația lui Bogdan Chirițoiu de la Consiliul Concurenței, conform căruia se va verifica dacă respectivele companii aveau capacitatea de a participa singure la licitație, fără să se cartelizeze

Cinci exemple de licitaţii în care drumarii investigaţi de Consiliul Concurenţei au participat singuri şi au câştigat

De peste trei luni, Consiliul Concurenței investighează o licitație din Pitești. Și asta deoarece există suspiciuni că cinci asfaltatori ar fi făcut o înțelegere între ei pentru eliminarea concurenței. Și totul pentru a câștiga lucrări de asfaltare a 13 străzi, în valoare de 5,6 milioane lei, bani puși la bătaie de Administrația Domeniului Public Pitești.
Recent, într-un interviu acordat Jurnalului de Argeș, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, declara că ”ceea ce credem că se întâmplă la Piteşti, acolo avem de-a face cu companii care erau suficient de mari cât să gestioneze unul dintre loturi şi, în loc să se ducă și să concureze deschis, corect, ele au preferat să anuleze concurenţa între ele, s-au strâns toate într-un consorţiu, acel consorţiu a licitat pe toate loturile”.
Jurnalul de Argeș a identificat cinci contracte mari câștigate individual de patru dintre cele cinci firme investigate de Consiliul Concurenței. Valoarea contractelor menționate mai jos este fără TVA.
# Pe 30 septembrie 2015, Construcții Drumuri și Lucrări de Artă SRL a semnat cu CJ Argeș un contract de 1,44 milioane lei pentru execuția de îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ731 D Micești-Purcăreni-Valea Nandrii-Gănești, km 4+850-7+450, pe o lungime de 2,6 km în comuna Micești.
# Pe 22 septembrie 2015, Comesad Drumuri a semnat cu CJ Argeș un contract de 1,32 milioane lei pentru modernizarea DJ 704 F Băiculești-Tutana-Poienari pe o lungime totală de 2,135 km.
# Și General Trust Argeș a avut un contract de valoare mare cu CJ Argeș, semnat pe 16 noiembrie 2015, pentru execuția unei îmbrăcăminți bituminoase ușoare în comuna Poienarii de Argeș. Valoarea contractului: 1,66 milioane lei.
# În data de 23 iunie 2014, Primăria Mioveni a semnat cu firma Construct Steel Market un contract de 3,88 milioane lei pentru realizarea unui bloc de locuințe pe strada 1 Decembrie.
# Firma Construcții Drumuri și Lucrări de Artă a semnat pe 25 mai 2012 un contract de 3,77 milioane lei cu Primăria Mioveni pentru modernizarea mai multor străzi din oraș.
# În 2013, Primăria Pitești a încheiat contractul ”Modernizare Străzi zona II Calea Câmpulung” cu General Trust Argeș, valoarea contractului fiind de 1,71 milioane lei.

În urmă cu câteva săptămâni, Jurnalul de Argeș identifica două contracte executate individual de firmele menționate mai sus. Primul era un contract de 3,3 milioane lei semnat de Comesad Drumuri cu ADP Pitești pe 4 iunie 2015. Anul trecut, Selca a reabilitat străzile Gruiului și Richard din Câmpulung Muscel, valoarea contractului fiind de 3,9 milioane lei.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită