Spre finalul anului 2023, după patru ani de cercetări, dosarul penal privind vânzarea de produse contrafăcute în complexul comercial China Mega Shop din cartierul piteștean Nord a fost trimis în judecată și se află pe rolul Judecătoriei Pitești. În dosarul ajuns acum pe masa instanței, în calitate de inculpați apar cetățeanul chinez Xhou Lin Xiao și societatea YogYun China SRL care administrează cunoscutul complex comercial. Totul a început în 2019, după ce polițiștii SICE au descins în raioanele cu produse chinezești vândute sub mărci renumite și au găsit pulovere cu etichete pe care scria Ralph Lauren sau Polo ASSN, dar și jucării și jocuri ca fiind produse de companii de profil americane.
Acestea au fost identificate deși, în urma controlului, au fost ridicate şi alte produse ce purtau marca similară a unor branduri înregistrate, însă nu s-a putut stabili în mod clar caracterul original al produselor. Cert este că, acum, companiile Polo/Lauren, Hasbro și Epic Games s-au constituit părți civile, urmând să își ceară drepturile, reprezentate fiind de societatea civilă de avocați Turcu&Turcu, specializată în acest gen de litigii.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Bătăuşul din autobuzul 19 va face doi ani şi patru luni de puşcărie
0 Comentarii