CFR Călători va suplimenta trenurile spre litoral în perioada 30 aprilie – 4 mai 2026, prin introducerea curselor directe către Constanța și Mangalia și legături mai dese din București, cu ocazia minivacanței de 1 Mai, transmite Mediafax.

CFR Călători a anunțat joi măsuri speciale pentru minivacanța de 1 Mai, când litoralul românesc devine una dintre cele mai căutate destinații de vacanță. Compania va suplimenta capacitatea de transport și va introduce trenuri directe în plus către mare.
Potrivit anunțului, în perioada 30 aprilie/1 mai – 3/4 mai 2026, pe lângă trenurile deja existente, vor circula curse suplimentare spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu plecări din București Nord și Suceava.
Citește și: O fetiță de nici doi ani a murit după ce i s-a făcut rău în mașină
„Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, când litoralul românesc devine una dintre principalele destinații tradiționale de vacanță, CFR Călători suplimentează capacitatea de transport către mare”, a transmis compania. Pentru cei care pleacă din alte regiuni ale țării, accesul către litoral va fi asigurat prin legături din București, unde trenurile vor circula frecvent.
„Călătorii din alte regiuni ale țării pot ajunge rapid la Marea Neagră prin conexiuni din București, beneficiind de trenuri care circulă frecvent, la un interval de 1-2 ore, pe ruta București Nord – Constanța și retur”, se arată în comunicat.
O altă schimbare importantă vizează reluarea temporară a circulației trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia, în perioada 30 aprilie – 4 mai 2026, în contextul lucrărilor de infrastructură realizate de CFR SA.
CFR Călători le mai recomandă pasagerilor să își cumpere biletele din timp, pentru a evita aglomerația și pentru a permite adaptarea capacității de transport la cerere. Biletele pot fi achiziționate online, prin aplicația mobilă, de la automatele din stații sau de la casele de bilete din gări.



0 Comentarii