Lucrările la infrastructura feroviară din stația Târgu Jiu vor modifica circulația mai multor trenuri InterRegio începând din 5 octombrie. Unele curse vor fi anulate integral sau pe anumite tronsoane, iar în cazul altora, călătorii vor fi transportați cu mijloace auto între stațiile afectate, potrivit CFR Călători. Lucrările sunt realizate la solicitarea CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare.
Trenuri anulate integral sau parțial
Modificările se aplică în perioade diferite, în funcție de fiecare tren: IR 1825 București Nord – Craiova – Târgu Jiu va circula doar până la Craiova, în perioada 5 octombrie – 4 noiembrie. Segmentul Craiova – Târgu Jiu va fi anulat. 1826 Târgu Jiu – Craiova – București Nord va circula doar între Craiova și București Nord, în perioada 6 octombrie – 5 noiembrie. IR 16026 Deva – București Nord va fi anulat pe întreg traseul între 5 octombrie și 6 noiembrie. IR 1821 și IR 1822 București Nord – Arad și retur vor fi anulate începând din noaptea de 5 spre 6 octombrie până în noaptea de 4 spre 5 noiembrie.
O altă modificare intră în vigoare din 4 octombrie. IR 16025 București Nord – Deva va fi anulat până pe 5 noiembrie. În locul acestuia va circula IR 16425 București Nord – Filiași – Cărbunești, pe un traseu care trece prin Cărbunești, în loc de Turceni. Trenul va pleca din București Nord la ora 09:00 și va ajunge la Cărbunești la 14:10. De aici, CFR Călători va asigura transportul pasagerilor până la Târgu Jiu.
Călătorii vor fi transportați cu mijloace auto
Pentru unele trenuri, călătoria va fi continuată cu transport rutier între stațiile afectate, după care pasagerii vor urca într-un alt tren.
În cazul IR 1835 București Nord – Cluj-Napoca, călătorii vor fi transbordați între Copăcioasa și Târgu Jiu. Din Târgu Jiu, deplasarea va continua cu IR 12835, care pleacă la ora 22:16 spre Cluj-Napoca, via Teiuș. Măsura este valabilă din noaptea de 5 spre 6 octombrie până în noaptea de 4 spre 5 noiembrie.
Pentru IR 1836 Cluj-Napoca – București Nord, transbordarea se va face între Târgu Jiu și Cărbunești. Din Cărbunești, călătorii vor continua cu IR 16436, cu plecare la 16:32 și sosire în București Nord la 22:04. Modificarea se aplică între 5 octombrie și 5 noiembrie.
CFR Călători precizează că vor exista modificări și pentru unele trenuri Regio, iar transbordările vor fi anunțate local, în stații.
Pasagerii sunt sfătuiți să verifice programul trenului înainte de plecare. Informațiile pot fi consultate prin aplicația „Trenul Meu”, prin introducerea numărului cursei, sau pot fi obținute la numărul 021 9521 – INFO CFR și de la personalul din stații.




























0 Comentarii