Web Analytics
scris miercuri, 08.06.2022

CFR: 40 de trenuri cu destinația litoral intră în circulație din 10 iunie

40 de trenuri au fost introduse de CFR pentru perioada următoare cu destinaţia litoral, în cadrul programului ”Trenurile Soarelui”. Trenurile vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, începând cu 10 iunie.

CFR: 40 de trenuri cu destinația litoral intră în circulație din 10 iunie

CFR Călători oferă posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

Citește și: DURERE FĂRĂ MARGINI în familia viceprimarului de la Curtea de Argeș. I-a murit mama!

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța. Potrivit CFR Călători, durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute. Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta București Nord – Constanța la clasa a 2-a, la tren IR este de 59,60 lei, la tren Regio-Expres este 33,20 lei și la tren Regio este 30,30 lei, potrivit Mediafax. La aceste tarife se aplică reduceri precum: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (de pe site sau aplicație) și de la automatele de vânzări bilete aflate în gările mari; 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație.

Citește și: Argeș: Bărbat rănit la locul de muncă! Un echipaj de terapie intensivă mobilă a fost solicitat

Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a. În perioada programului estival de transport, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziționa biletele de la casele de bilete de pe secția Constanța – Mangalia.

Sursa: antena3.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...