Web Analytics
scris joi, 21.01.2021

Centrul de vaccinare de la Câmpulung a fost încropit cu greu

Vaccinarea în cadrul etapei a doua, cea care vizează imunizarea persoanelor vârstnice și a celor bolnave cronic, a început luni și la Câmpulung. Centrul de vaccinare a fost amenajat în una dintre laturile ambulatoriului de specialitate, deși la final de an primarul Elena Lăsconi anunța realizarea fie a unei construcții ușoare separate, fie montarea unor containere speciale.
De la „ne-am organizat mai bine ca tot județul”, potrivit spuselor de atunci ale primăriței, s-a ajuns la ”am încropit din ce am găsit la Spital, Primărie și Policlinică”, după cum a menționat medicul Andrei Aron (foto), consilierul pe probleme de sănătate. Și asta fiindcă autoritățile centrale au decis în mod hei-rup-ist declanșarea celei de-a doua etape a vaccinării anti-Covid, în condițiile în care pe plan local nu a existat nici finanțare dedicată, nici îndrumare legislativă corespunzătoare.
”Am făcut un centru fără bani, fără legi, fără posibilități de angajare a oamenilor și fără avize”, a specificat medicul Aron înaintea deschiderii centrului de vaccinare de la Câmpulung, care, inițial, nici măcar nu fusese inclus în platforma specială de programări online. În prima zi, la Câmpulung s-au prezentat la vaccinare doar câteva zeci de persoane.
C.I.B.

Centrul de vaccinare de la Câmpulung a fost încropit cu greu

Citește și Câmpulungul nu are probleme la ATI

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...