Centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată din martie de trupele ruse, şi-a pierdut conexiunea la alimentarea electrică externă în această dimineaţa devreme, în urma unui bombardament, a declarat societatea nucleară ucraineană Energoatom, acuzând de această situaţie Rusia. Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa și ține cu sufletul la gură întreaga planetă din cauza unui posibil accident nuclear.
Energoatom a declarat că uzina îşi obţine în prezent electricitatea pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de la generatoarele sale diesel pentru cazuri de urgenţă, relatează Agerpres, care citează Reuters.
„Generatoarele diesel s-au activat automat. Rezervele de carburant diesel disponibile pentru funcţionarea lor în acest mod vor fi suficiente pentru zece zile”, a transmis societatea, într-un mesaj pe Telegram, subliniind necesitatea reparării şi restabilirii liniilor electrice ale uzinei, prin care se conectează la sistemul energetic.
0 Comentarii