Web Analytics

Celularul, prieten sau duşman?

de | 28.11.2012 16:10 | Actualitate

Tocmai mă pregăteam să examinez, în regim de urgență, un pacient cu infarct miocardic acut, când a sunat telefonul mobil. Am întins mâna să îl închid şi, instinctiv, pentru o fracţiune de secundă, am aruncat o privire pe display pentru a vedea cine mă sunase. Mi-am dat seama atunci că mobilul îmi controlează o parte din viaţă.

Primul meu telefon celular pe care l-am achiziţionat în secolul trecut, îmi ocupa un buzunar mare de halat şi, la nevoie, putea fi folosit şi ca armă de apărare. Convorbirile erau puţine, dar wireless-ul îmi dădea un sentiment de libertate. În plus, mobilul era util şi în gărzi ca pager.
Telefonul mobil sună adeseori în momente inoportune. În plus, semnalul sonor îi poate deranja pe cei din jur. Vibraţiile sunt o soluţie a acestei probleme, dar există riscul ratării unui apel important.
Odată cu apariţia smartphones, telefonul mobil începe să acapareze efectiv timpul şi intimitatea oamenilor. O aşteptare de peste 10 minute în gară sau aeroport este o bună ocazie de a verifica ultimele e-mail-uri primite sau de a practica diverse activităţi pe Internet. Mai nou însă, oamenii folosesc facilităţile telefonului inteligent şi în pauzele foarte scurte, de exemplu când aşteaptă ascensorul.
Augmentarea realităţii prin navigarea pe web sau pe hărţile rutiere, accesarea Google sau vizionarea TV, este o mare tentaţie. În plus, utilizatorul poate fi atât de absorbit de ceea ce face cu telefonul inteligent, încât să trateze superficial sau chiar să ignore unele situaţii din viaţa reală, de exemplu de trafic rutier, şi să devină victima unor accidente.
Efectul câmpului electromagnetic asupra organismului uman stârneşte controverse, dar nu avem încă rezultate concludente. În schimb, stresul produs de telefonul mobil coroborat cu cel generat de alţi factori ai civilizaţiei secolului al XXI-lea a fost inclus recent pe lista factorilor de risc minori ai bolilor cardiovasculare.
O altă problemă este dependenţa psihică. Un celebru cardiolog american declara recent despre telefonul celular într-o revistă de specialitate: „Mă simt captiv, dar iau măsuri active.”

Convorbirile trebuie să fie scurte şi eficiente. Aparatul nu trebuie ţinut prea aproape de ureche. Din momentul formării numărului şi până în clipa în care interlocutorul răspunde, ecranul trebuie urmărit de la circa 20 cm. Telefonul mobil să aibă un semnal sonor discret şi de bun gust. În timpul activităţilor importante, celularul să funcţioneze mai mult pe modul silenţios, eventual cu vibraţii. Iar facilităţile complexe ale smartphones să fie utilizate parcimonios, orice exces consumând din timpul atât de prețios.
În concluzie, celularul utilizat cu măsură este un bun prieten. Totuşi, folosirea abuzivă poate transforma telefonul mobil într-un inamic al sănătăţii. Fapt valabil și pentru alte „bijuterii” tehnologice.
Conf. dr. Adrian Tase

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii