CEDO a decis săptămâna trecută că statul român va trebui să plătească câte 7.000 de euro pagube non-pecuniare pentru doi cetăţeni români, pentru ineficienţa anchetei asupra unui atac homofob împotriva unor participanţi, în iunie 2006, la marşul gay de la Bucureşti. Unul dintre reclamanţi este din Curtea de Argeş şi este născut în 1986.
În afară de cei 14.000 de euro pe care trebuie să îi dea celor două victime, statul român este obligat la plata a 3.863,02 euro celor doi reclamanţi drept costuri de judecată şi cheltuieli aferente.
Pe 3 iunie 2006, M.C. şi A.C. au participat la marşul gay anual de la Bucureşti. În drum spre casă, atunci când se aflau în metrou, ei au fost atacaţi de un grup format din şase bărbaţi tineri şi o femeie, toţi purtând hanorace cu glugă. Atacatorii i-au lovit cu pumnii şi le-au adresat injurii cu caracter homofob.D.G.
articol scris miercuri, 20 aprilie 2016
CEDO a decis: un tânăr din Curtea de Argeş va primi 7.000 de euro despăgubiri după ce a fost agresat la o paradă gay
Distribuie!
Medic salvat de colegi după ce a suferit un infarct și a fost găsit inconștient în casă
Un medic în vârstă de 56 de ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, a fost găsit inconștient în propria locuință, […] Citește!
Femeie atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală, în Covasna. Băiețelul de 7 ani a scăpat nevătămat
O femeie care își ducea copilul de 7 ani la școală a fost atacată de un urs, joi dimineață, în […] Citește!
Primul deces provocat de gripă în sezonul 2026–2027. Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o săptămână
Autoritățile au confirmat primul deces asociat gripei din sezonul 2026–2027. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin […] Citește!
Simona Bucura-Oprescu: „Sănătatea nu are vârstă. Bătrânețea poate și trebuie să fie frumoasă”
Ce putem face pentru a ne menține sănătatea în parametri optimi indiferent cât de mult înaintăm în vârstă? Cum recunoaștem […] Citește!
Video. Se acționează cu utilaje pe Transfăgărășan pentru deszăpezire
S-a așternut zăpadă pe carosabil între km 104 și 116 și se acționează pentru curățare cu echipaje cu lame si […] Citește!
Prins la Pitești drogat la volan
Miercuri, 14 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Dâmbovița, […] Citește!
Românii au redus puternic consumul de energie electrică: Scădere de peste 11% în gospodării. Ce arată ultimele date INS
Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ […] Citește!
Salvamontiștii avertizează turiștii: Ninsorile, frigul și vizibilitatea redusă fac periculoase traseele montane
Salvamont Argeș și Salvamont Prahova au emis avertizări pentru turiștii care intenționează să meargă la munte în acest weekend. Ninsorile, […] Citește!
România, din nou, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5% în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, […] Citește!
Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Iașului
Au intervenit pompierii cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță […] Citește!
Video. Teatrul „Davila” joacă „Ultima oră” la Brăila
În seara zilei de vineri, 16 octombrie, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești joacă la Brăila spectacolul „Ultima oră”, de Mihail […] Citește!
Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. Salvați Copiii cere accelerarea înființării centrelor Barnahus pentru victimele abuzurilor
Salvați Copiii România solicită autorităților centrale și locale să accelereze înființarea centrelor Barnahus, care oferă copiilor victime ale abuzurilor protecție, […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern
Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!
Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea
Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!
Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu
Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!
Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic
Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!
Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel
Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!
Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz
De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!
Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului
Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!



























0 Comentarii