# Interviu cu Petre Cojocaru, o legendă a Fiscului Argeşului
Ziua de marți, 23 ianuarie, a fost ultima zi de muncă a directorului Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș, Petre Cojocaru. Acesta a împlinit în această lună vârsta de pensionare și a decis să se retragă din activitatea de finanțist, postul său de șef de administrație urmând să fie ocupat, pentru următoarele șase luni, de Ioan Lucrețiu Tudor, inspector la Antifraudă și fiul lui Sevastian Tudor, fost director al Teatrului „Al. Davila”. Petre Cojocaru a acceptat cu amabilitate să ne ofere un interviu în care ne-a vorbit, printre altele, despre reușitele și dezamăgirile din lunga sa carieră de 35 de ani în cadrul Fiscului argeșean.
# Domnule Cojocaru, sunteți proaspăt pensionar. Ce veți face de acum înainte?
– Ce voi face după pensionare? Abia aștept să fiu liber, să zburd. Nu știu ce voi face. Deocamdată vreau o lună, două de relache, de odihnă și, dacă mă voi simți bine, e perfect. Mai am și o nepoțică, o prințesă și o să-mi fac timp să mă duc să o iau de la cămin. Mai am un nepoțel, care e la București. Mă gândesc să mă duc să-l iau și să am și grija lui. Și uite așa, o să treacă timpul… și iarna.
„Deși nu se lucra computerizat, era ceva mai ușor înainte de Revoluție”
# Care ar fi cea mai mare reușită a carierei dvs.?
– Că am reușit să ies la pensie, după 35 de ani de Finanțe Publice și după 41 de ani de muncă, cu fruntea sus. Și că nu mi-e rușine de nimic din ce am făcut eu în această activitate.
# Dar cea mai mare dezamăgire?
– Cea mai mare dezamăgire e că n-am reușit să reduc numărul de ghișee la care se stă la coadă. Un cetățean, persoană fizică, o să stea în continuare tot la trei ghișee. Cei de la ANAF se pregătesc să introducă un program special în anul 2018, să vină cetățeanul să plătească mai repede, să stea la un singur ghișeu, nu la trei. Tragem noi nădejde că se va pune în aplicare intenția lor. Acest lucru va fi posibil dacă devin mai elastici, dacă se mișcă mai repede. Noi păstrăm modelul acesta din 1990. Și la bancă tot așa se lucra. Dar s-au modernizat și ei și ar trebui să ne modernizăm și noi.
# Aveți 35 de ani vechime în institituție. Cum era pe vremuri la Fisc? Era mai bine înainte de Revoluție? E mai bine acum?
– Cred că, deși nu se lucra computerizat, era totuși ceva mai ușor pentru că legile erau mai puține, mai clare, în sensul că nu lăsau loc de interpretare și erau mai stabile. Pe ani de zile, puteai lucra cu o lege 10, 15 ani. Ori acum, după Revoluție, mișcarea e foarte rapidă. Chiar și Codul Fiscal, chiar și Codul de procedură se modifică, e într-o continuă modificare și atunci e un pic mai dificil, găsesc eu. În același timp avem sistemele informatice care ne pot ajuta în munca noastră de finanțiști. Ne pot ajuta pentru că găsim informațiile în aplicațiile de calculator.
„Bate un vânt de modificare din nou, ca să nu mai trimitem contribuabilii la Ploiești”
# Dar în privința regionalizării instituțiilor, printre care și Finanțele Publice, e mai bine? E mai rău?
– Mie nu mi se pare mai bine, dar până la urmă asta e. S-a hotărât, noi ne-am conformat. Dar bate un vânt de modificare din nou. Adică să se revină la ce era înainte, să nu mai trimitem contribuabilii la Ploiești. Se zice că se va rezolva problema asta.
# Care au fost cele mai importante dosare trimise de Finanțele Publice Argeș la Parchet?
– Dosarele, până la urmă, nu trec pe la mine sau nu eu le țin o evidență. Anul trecut, inspecția fiscală a bătut moneda pe cei care au vândut mașini și sunt rezultate destul de bune.
Dosarul Amfora s-a repus pe rol datorită Parchetului și Finanțelor Publice
# Despre Dosarul Amfora, cu un prejudiciu de 2 milioane de euro evaziune fiscală, ce ne puteți spune?
– Dosarul Amfora s-a repus pe rol datorită Parchetului și Finanțelor Publice. Se rejudecă și e o treabă bună. Mai multe nu știu să vă zic și nici nu prea am voie pentru că e în faza de cercetare sau de judecată. Trebuie să se pronunțe instanța, nu noi. Noi am făcut ce depindea de noi.
# În timpul mandatului dvs. s-a înregistrat și o premieră: Administrația Finanțelor Publice Argeș a fost prima instituție din județ amenințată cu detonarea unei bombe. Ce ați simțit în acele momente?
– A fost o joacă de copii. Nu am simțit nimic. Nu m-am speriat deloc. Am intuit că e o glumă. Am fost, în schimb, încântat de lucrătorii de poliție care au reușit în timp scurt să afle de unde a plecat mesajul (n.red. – email-ul de amenințare cu bomba a fost trimis de la Școala nr. 3 Pitești, de către doi elevi de clasa a IV-a, în timpul orei de Informatică). Au descoperit extrem de repede. În jurul orei 12.00 au plecat de la mine din birou, iar la ora 16.00 deja știau de unde a fost trimis mesajul. Și gândiți-vă că tocmai din SUA li s-a spus de unde a fost trimis mesajul.
„Noul director poate să se bazeze foarte bine pe adjuncți. De unul singur nu poți să dărâmi pământul”
# O ultimă întrebare. Credeți că noul șef de administrație, dl Lucrețiu Tudor, va face față provocărilor acestei funcții?
– Da, eu cred că da. De ce nu? Până la urmă, colegul meu a lucrat în sistemul de Finanțe Publice, poate să se bazeze foarte bine pe adjuncți, sunt rutinați, sunt vechi, cu experiență, cu dorință de muncă, pentru că rezultatele mele sunt obținute în special datorită lor. De unul singur nu poți să dărâmi pământul. Dacă te sprijini pe colectiv, da, poți face ceva. Dar așa, de unul singur, poți să dai cu capul în toți pereții. Adică îți trebuie neapărat colaborare și înțelegere.
0 Comentarii