Pe 15 iunie, în Argeș are loc cea mai mare paradă moto din lume, cu sloganul „Hai să ne facem auziți”. Vor veni motocicliști din toate colțurile țării. Evenimentul ar putea intra în Cartea Recordurilor, deoarece va fi omologat de reprezentanții Guinness World Records.
Prin această paradă se va trage și un semnal de alarmă referitor la incidența ridicată a accidentelor care implică motociciști în România.
Astfel, pe 15 iunie, între 14.00 și 15.00 pasionații de motoare sunt invitați să vadă parada care va trece prin orașul Mioveni. În acest timp, sectorul de drum Bulevardul Dacia (zona LIDL) – Zona de Picnic FĂGET va fi ÎNCHIS, pentru a permite echipei GUINNESS WORLD RECORDS să măsoare și să înregistreze parada. Organizatorii evenimentului își cer scuze pentru disconfortul creat.
Citește și Ceremonie la Mioveni, în memoria eroilor martiri
Festivalul CFMOTO DAY Adventure
De la punctul de întâlnire se va pleca spre Festivalul CFMOTO DAY ADVENTURE FEST 2024, care va avea loc pe Platoul Făget – Mioveni în perioada 14-15 iunie. Acolo organizatorii au pregătit multe ore de distracție, o zonă de camping, dar și concursuri cu premii. Printre artiștii și trupele care vor participa la festival se numără Alternosfera, Carla’s Dreams, Cargo, Guess Who, Paraziții, Puya, The Motans și mulți alții.
0 Comentarii