Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea a conferit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne agentului principal de poliţie Alexandru Florian Vlad de la Rociu care, aflându-se în timpul liber şi riscându-şi viaţa, a salvat două persoane dintr-un incendiu. ”Este un moment de bucurie în care răsplătim meritele unui erou care a salvat două vieţi. Am acordat Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, cea mai înaltă distincţie a ministerului nostru, unui tânăr poliţist care a arătat întregii noastre societăţi care este profilul şi sistemul de valori al angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne: onoare, demnitate, curaj şi simţ al răspunderii. De astfel de oameni are nevoie Ministerul Afacerilor Interne! De oameni care îşi fac datoria faţă de ţară şi faţă de români!”, a spus ministrul de interne. De menționat că la data de 30 octombrie agentul principal de poliţie Alexandru Vlad din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rociu, judeţul Argeş, a salvat viaţa a două femei în vârstă de 56, respectiv 78 de ani, scoţându-le din flăcări chiar înainte ca acoperişul casei să se prăbuşească peste ele. M.I.

Șoferiță amendată la Pitești pentru conducere agresivă. Cum circula pe Eroilor
Polițiștii Biroului Rutier Pitești au sancționat zilele trecute, mai exact joi, 17 iulie, o...
0 Comentarii